Ce a făcut fiul procurorului Niță cu doar câteva minute înainte să se împuște cu arma tatălui său
Fiul procurorului Teodor Niță, unul dintre cei mai cunoscuți și respectați anchetatori din județul Constanța, s-a sinucis la vârsta de 31 de ani. Petrică Niță și-a luat viața împușcându-se în cap chiar cu arma tatălui său, iar cu câteva minute înainte să comită fapta a recurs la un gest surprinzător.
Tânărul s-a împușcat în cap și, deși medicii de pe ambulanța sosită acasă au încercat resuscitarea sa, transportându-l intubat la spital, doctorii au constatat decesul bărbatului.
Petrică Niță, mesaj de adio
Potrivit Antena 3, înainte să își pună capăt zilelor, Petrică Niță a trimis un mesaj de adio.
Mai întâi, el a spart cutia cu arme a tatălui său și a luat dinăuntru pistolul procurorului Niță, după care s-a întors în apartamentul în care locuia cu chirie. Imediat ce a ajuns acasă, Petrică s-a împușcat în cap, spre șocul vecinilor, alertați de zgomotul puternic al armei.
Însă, înainte de a-și lua viața, tânărul i-a scris un mesaj telefonic tatălui săi, spunându-i că are de gând să se împuște cu arma lui. Imediat ce a citit mesajul pe telefon, procurorul Teodor Niță a pornit spre apartamentul în care locuia fiul său, găsindu-l într-o baltă de sânge. A sunat disperat la 112, iar echipajul medical sosit imediat la fața locului a încercat să-i ofere victimei primele îngrijiri. Tânărul a fost transportat intubat la spital, dar acolo doctorii au declarat decesul, la scurt timp după Petrică a intrat în stop cardio-respirator.
„Poliţiştii Secţiei 3, dar şi criminalişti şi poliţişti de investigaţii criminale s-au deplasat la faţa locului, pentru efectuarea cercetării la faţa locului, în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Concomitent, la faţa locului s-au deplasat 2 autospeciale SMURD din cadrul ISU Dobrogea al judeţului Constanţa, respectiv un echipaj de prim ajutor şi un echipaj de terapie intensivă mobilă”, a transmis IPJ Constanța.
Motivul sinuciderii, o decepție în dragoste?
Potrivit sursei citate, se pare că motivul sinuciderii ar fi fost o decepție în dragoste.
Petrică Niță avea 31 de ani, era căsătorit și în curând urma să devină tată pentru a doua oară, soția fiind însărcinată. Din câte se pare, bărbatul nu avea datorii sau probleme financiare, din anul 2020 el fiind executor judecătoresc.