Ce a făcut un bărbat ca să primească 80.000 de dolari într-un an. Ideea i-a venit după ce a fost concediat
Un bărbat din Japonia și-a schimbat viața la 180 de grade, după ce a fost concediat. Și-a luat inima în dinți și a reușit să își creeze un venit stabil dintr-un job mai puțin obișnuit. Totul a început din anul 2018, când i s-a spus la vechiul job că „nu făcea nimic” valoros pentru companie. Iată cu ce se ocupă, acum, bărbatul de 41 de ani!
Shoji Morimoto este un bărbat în vârstă de 41 de ani din Japonia care are un job mai puțin obișnuit. Practic, își câștigă banii „nefăcând nimic”. În anul 2018, Shoji Morimoto a fost concediat de șeful său. Superiorul său a susținut că „nu făcea nimic” valoros pentru companie. După plecarea din firmă, i-a venit ideea de a-și „cultiva” această „abilitate de a nu face nimic” și să generze un venit constant.
Ce a făcut un bărbat ca să primească 80.000 de dolari într-un an
Acum, este cunoscut drept „omul de închiriat care nu face nimic”, în Japonia. Practic, Shoji Morimoto trebuie să îndeplinească, în general, aceeași activitate atunci când cineva îl solicită: doar să fie prezent. De exemplu, a primit cereri precum:
- Participarea în cadrul unui concert, alături de o clientă, deoarece prietena ei nu a mai putut să vină;
- Așteptarea unui alergător la linia de sosire a unui maraton;
- Apel video cu o persoană care își redecora camera și făcea curățenie;
- Călătorie de 17 ore pe aceeași linie de tren – Linia Yamanote. A mărturisit că această activitate face parte din lista celor mai lungi sarcini pe care le-a avut de îndeplinit.
Evident, pentru toate aceste activități percepe taxe. A mai susținut că primește cereri din partea clienților pentru a fi ascultați. Deși le acceptă, a precizat că nu dorește să fie precum un psiholog pentru acești clienți, însă le oferă răspunsuri simple, minimale. Nu dorește să intre în rolul unui terapeut. Anual, are în jur de o mie de cereri din partea clienților.
În trecut, percepea un tarif fix, situat între 10.000 și 30.000 de yeni (adică între 65 și 195 de dolari). Tariful era perceput pentru o sesiune de 2 – 3 ore. Acum, își lasă clienții să decidă cât să îi ofere pentru aceste servicii. Anul trecut, a câștigat aproape 80.000 de dolari.
„Percep o taxă voluntară, așa că nu știu dacă va fi sustenabil, dar mă distrez încercând să văd dacă poate fi sustenabil”, a spus bărbatul, arată CBNC.
V-ar putea interesa și:
Suma URIAȘĂ cu care s-a vândut la Tokyo un ton de 276 kg. Preţul nu a atins suma-record din 2019
Japonia adoptă săptămâna de lucru de PATRU zile pentru a combate criza demografică
Sursă foto: colaj Envato – caracter ilustrativ