Ce a pățit femeia care a furat pistolul unei polițiste, în toaleta unei benzinării. Hoața avea gloanțe să împuște 15 oameni
Femeia care a furat, la sfârșitul anului trecut, pistolul unei polițiste din cadrul Secției 7, a fost condamnată, recent, de magistrații Judecătoriei Sectorului 2. Anchetatorii au descoperit că, în noaptea furtului, hoața a mai comis o infracțiune.
Anul trecut, cu puțin înaintea Crăciunului, un echipaj al Secției 7, din care făceau parte un bărbat și o femeie angajată din sursă externă, a oprit la o benzinărie situată în apropiere de Arena Națională, deoarece polițista avea nevoie la toaletă.
Din grabă, aceasta și-a uitat arma de serviciu în WC, lucru pe care l-a constatat imediat după ce a ajuns la mașină. Cu toate că a revenit imediat, o femeie care a intrat după ea a văzut arma, a băgat-o în geantă și a plecat în grabă la volanul unui autoturism Skoda, de culoare albă, în care s-ar fi aflat și iubitul ei.
Cei doi au pornit în trombă, însă bărbatul din autoturism ar fi fost identificat și sunat de polițiști. Cei doi s-au predat, dar arma fusese aruncată pe un câmp din Sectorul 3, motiv pentru care a fost nevoie de mobilizare pentru găsirea acesteia, mai ales că zona indicată de suspecți era un teren viran, neiluminat și acoperit de vegetație uscată.
În cele din urmă, a fost condamnată numai femeia, care a făcut un acord de recunoaștere în contextul căruia a luat întreaga vionăvăție asupra ei.
În urma cercetărilor s-a constatat că aceasta a nu doar că a luat pist0lul încărcat cu 15 cartușe, dar și condus mașina, cu toate că nu avea permis de conducere.
În consecință, femeia a fost acuzată de nerespectarea regimului armelor și conducere fără permis, iar dosarul a ajuns pe masa magistraților Judecătoriei Sectorului 2.
Potrivit consemnărilor instanței, la data de 15 decembrie 2021, în jurul orei 22.20, în timp ce se afla în grupului sanitar pentru femei din benzinăria OMV, „inculpata a sustras și a deținut, fără drept, arma letală uitată de către agentul de poliție …, respectiv pistolul marca Beretta, calibru 9 mm și încărcătorul aferent ce conținea 15 cartușe. S-a mai reţinut că la aceeaşi dată menţionată anterior, în intervalul orar 21.00- 23.30, inculpata a condus autoturismul marca Skoda Citigo de culoare albă cu număr de înmatriculare … pe traseul str. Barajul Sadului până pe strada Trapezului, fără a poseda permis de conducere”, au arătat judecătorii.
Femeia a primit 1 an şi 4 luni pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor și 9 luni pentru conducere fără permis. Din cele două condamnări a rezultat o pedeapsă finală de 1 an și 7 luni de închisoare cu suspendare de conducere, prevăzută de art.335 alin.1 C.pen, contopirea celor două pedepse anterior menţionate şi aplicarea pedepsei celei mai grele, de 1 an şi 4 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de o treime din cuantumul celeilalte pedepse, adică 3 luni închisoare, inculpatei aplicându-i-se o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 7 luni închisoare.
Condamnată la muncă în folosul comunității
În plus, aceasta a primit 60 de zile de muncă în folosul comunității. Instanța a mitivat pedeapsa blândă „raportat la gravitatea generică a infracţiunii şi la circumstanţele personale ale inculpatei, care a recunoscut comiterea faptelor, nu s-a sustras de la urmărire penală şi este la primul contact cu legea penală, nu este necesară executarea acestei pedepse, dar se impune supravegherea conduitei inculpatei. De asemenea, s-a prevăzut că inculpata va trebui să respecte, pe durata termenului de supraveghere, următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele stabilite de către această instituţie, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea, să comunice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. S-a mai prevăzut ca inculpata să execute obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune București sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate, precum şi obligaţia de presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, cu excepția cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă”.