Prima pagină » Actualitate » Ce a pățit un comisar-șef din Poliția Română, după ce a fost prins conducând cu viteză și le-a cerut agenților să scrie AMENDA pe numele soției

Ce a pățit un comisar-șef din Poliția Română, după ce a fost prins conducând cu viteză și le-a cerut agenților să scrie AMENDA pe numele soției

Un comisar-șef din Poliția Română este anchetat pentru instigare la fals, după ce a fost prins conducând cu viteză, dar – ca să scape de amendă – le-a cerut agenților să scrie procesul verbal pe numele soției, care se afla și ea în mașină. O metodă similară a fost folosită de șeful Poliției din Cluj, în urmă cu doar câteva luni.

Bărbatul a fost oprit în trafic, pe raza municipiului Adjud, județul Vrancea în timp ce se afla la volanul autoturismului personal, fiind surprins cu aparatul radar conducând cu o viteză de 108 km/h, pe un sector de drum unde limita de viteză era de 50 km/h, potrivit Digi 24.

Dar, profitând de funcția pe care o deține în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), comisarul șef i-ar fi convins pe agenți să nu-l amendeze și să nu îi suspende permisul de conducere. Mai mult, ofițerul i-ar fi determinat pe colegii săi să întocmească procesul verbal de contravenție pe numele soției, care se afla și ea în autoturism.

Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea a trei infracțiuni de instigare: instigare la fals declarații, complicitate la fals în declarații și abuz în serviciu. În plus, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Un caz similar a avut loc în primăvară, când chestorul de poliție Rus Mihai, șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, a fost prins cu aparatul radar în timp ce conducea cu 120km/h pe un drum de unde limita era tot de 50 km/h. Mihai Rus s-a înțeles cu agenții de poliție să completeze actele de contravenție cu datele soției sale.

Foto – caracter ilustrativ: Sursa foto: MEDIAFAX FOTO

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, ... vezi toate articolele

Citește și