Ce afaceri extrem de bănoase se făceau înainte de ’89. Totul se desfășura într-un apartament!

Dacă la începutul anilor ’90, mai toți românii descurcăreți și-a deschis mici afaceri, înainte de ’89 era o raritate să ai o afacere, mai ales că legea nu permitea acest lucru. 

Însă, chiar și cu restricții, au existat afaceri care aduceau bani mulți. De exemplu, o vilă din zona Dorobanți-Floreasca a fost sediul uneia dintre cele mai prospere afaceri „private” de dinainte de 1989. Dorel din strada Locotenent Aviator Șerban Petrescu a funcționat nestingherită ani de zile, producând echivalentul unui milion de dolari pe lună, conform Matca.ro.

Cunoscuţii îl ştiau de Dorel pe creierul afacerii, pentru ceilalți era „domnul inginer Teodor Zamfir”.  În vila respectivă, funcționau neîncetat, aproximativ 150 de aparate videorecorder care copiau filme străine. La demisol, Irina-Margareta Nistor devenea „vocea filmelor” lucrând la traducerea/dublarea casetelor originale, din engleză și franceză, în limba română.

Numai oameni verificați aveau acces la vila din Floreasca, care veneau din toată țara, zilnic, și cumpărau până la 100 de casete la fiecare vizită. Un pachet de 100 000 de lei avea cam 30 cm. înălțime. Prețul unei casete era de 1000–1200 de lei, aproape echivalentul unui salariu mediu din acei ani. Scump, dar merita. Doar de la Dorel puteai obține casete de bună calitate cu filme noi și, mai ales, dublate în românește, ceea ce era esențial pentru o distribuție de masă.

Multiplicarea casetelor continua pe plan local, se făceau copii după copii, pe diverse paliere de distribuție, dar calitatea acestora era tot mai proastă. Se vindeau oricum imediat, cu 300–500 de lei bucata.

În acea vreme, un televizor color costa aproximativ 18 000 de lei, iar un video player ajungea la 25–35 000 de lei.