Stăpânul câinelui pitbull care zilele trecute a sfâșiat un cățel la Brăila a fost amendat de către Poliție.
„În legătură cu imaginile apărute în spațiul public, vă informăm că la data de 24.08.2021, o femeie în vârstă de 54 de ani, din municipiul Brăila a sesizat Biroul pentru Protecția Animalelor, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, cu privire la faptul că în ziua de 19 august a.c., în jurul orei 18.30, în timp ce mama ei se deplasa pe aleea situată între strada Simion Bărnuțiu și strada Comunarzi, din municipiu, în timp ce însoțea cățelul de talie mică pe care îl dețin, animalul a fost atacat de un alt câine de talie mare, fiindu-i provocate răni incompatibile cu viața”, se arată într-un comunicat al Poliției din Brăila.
Potrivit sursei citate, s-a stabilit că proprietarul câinelui atacator, un brăilean în vârstă de 53 de ani, deține doi câini de talie mare care, în ziua evenimentului, au scăpat din curte, nesupravegheați, pe stradă și până să îi găsească, unul dintre câinii săi a omorât respectivul câine de talie mică.
„Totodată, proprietarul câinelui de talie mare a fost sancționat contravențional conform prevederilor O.U.G. 155/2001, aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, cu amendă în valoare de 5000 lei, precum și conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu amendă în valoare de 2.500 de lei”, transmite IPJ Brăila.
De asemenea, sursa citată mai arată că brăileanul deținător de câini de talie mare a fost avertizat cu privire la faptul că, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 55/2002, privind regimul de deținere al câinilor periculoși, în situația în care nu va lua măsuri de prevenire a comportamentului canin agresiv, polițiștii vor putea dispune plasarea câinelui într-un adăpost, iar cheltuielile generate de întreținerea animalului vor fi suportate de proprietar.
În urmă cu mai bine de o săptămână, mai precis pe 19 august, pe aleea situată între străzile Simion Bărnuțiu și Comunarzi din orașul Brăila au fost suprinse imagini șocante. Un locatar a filmat momentul în care un cățel de talie mică al unei femei este sfâțiat de un pitbull scăpat dintr-o curte.
Cățelușul, care n-a avut nicio șansă, era plimbat de o femeie, în vârstă de 75 de ani, iar animalul era al fiicei sale. La un moment dat, în zonă au apărut doi câini de talie mare, agitați și agresivi, printre care și un pitbull. Cel din urmă și-a înfipt colții în beregata cățelului și nu i-a mai dat drumul până când nu a murit.