Ce AMENDĂ primești dacă nu ai autorizație de construcție. Suma nu este mică deloc
Dacă ai de gând să construiești o casă și nu te interesează să obții autorizația obligatorie, gândește-te de două ori înainte! Amenda pentru lipsa autorizației de construcție este destul de mare și îți poate strica toate planurile, cel puțin cele financiare.
Regulile sunt clare pentru toată lumea: orice construcție trebuie să aibă autorizație, altfel este ilegală!
Amenda poate ajunge până la 100.000 de lei
Astfel, înainte să demarați un astfel de proiect, asigurați-vă că aveți autorizația de construcție.
În caz contrar, sunteți pasibil de o amendă uriașă, cuprinsă între 1.000 și 100.000 de lei. Se poate chiar ca autoritățile locale să intenteze proces, în urma căruia persoana în culpă va fi obligată să demoleze construcția ilegală (sau o va demola chiar instituția, dar pe cheltuiala vinovatului).
Toți cei care au ridicat o casă fără autorizație de construcție înainte de 1 august 2001 își pot înscrie dreptul de proprietate în Cartea Funciară pe baza Certificatului de Atestare Fiscală și Documentația Cadastrală a Imobilului. Iar aceia care au finalizat construcția de mai mult de trei ani, o pot intabula pe baza unui Certificat de atestare a construcției. Însă, dacă nu au trecut trei ani, proprietarii pot intra în legalitate prin procedura administrativă, document care coincide cu cele necesare pentru obținerea unei autorizații de construire.
Cum se obține autorizația de construcție
Autorizația de construcție reprezintă un document eliberat de către autoritățile locale care oferă dreptul de a construi o clădire nouă, de a consolida sau de a aduce modificări uneia deja existente.
Cei interesați să obțină o autorizație de construcție trebuie să depună la primăria localității de reședință un dosar cu avize și acorduri. Potrivit Legii nr. 50/1991 și Legii nr. 350/2001, procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcție începe odată cu depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism în scopul obținerii autorizației de construire.
Acte necesare pentru obținerea autorizației de construcție:
- cerere-tip;
- certificatul de urbanism;
- titlul de proprietate asupra terenului și/sau construcțiilor (după caz, se va depune extrasul de plan cadastral actualizat și extrasul de carte funciară de informare actualizat);
- avizele și acordurile legale necesare stabilite prin certificatul de urbanism;
- proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții;
- dovada de achitare a taxelor legale.
Potrivit radioimpuls.ro, costurile pentru obținerea autorizației de construcție sunt stabilite prin Codul Fiscal și se calculează în funcție de suprafața pentru care se solicită documentul. Astfel, pentru suprafețe cuprinse între 150 și 1.000 mp, taxa poate varia între 5 și 14 lei, iar pentru fiecare metru pătrat în plus se taxează suplimentar. În mediul rural, taxa pentru autorizația de construire a unei case este egală cu 0,5% din valoarea autorizată a construcției.
O autorizație de construcție este valabilă timp de 12 luni, perioadă în care proiectul trebuie să fie demarat, iar dacă este necesar, aceasta se poate prelungi până la sfârșitul lucrărilor.
Tipurile de clădiri care impun obținerea unei autorizații de construcție:
- lucrări de construire, reconstruire, consolidare, extindere, modificare, schimbare de destinație ori de reparare a construcțiilor de orice fel și a instalațiilor aferente acestora;
- lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare a clădirilor declarate monumente istorice;
- lucrări, amenajări și construcții cu caracter provizoriu de tip chioșcuri, tonete, cabine, panouri de afișaj, firme și reclame, copertine, pergole, necesare în vederea organizării executării lucrărilor de bază, dacă nu au fost autorizate odată cu principala construcţie în jurul cărora sunt amplasate.