Prima pagină » Actualitate » Ce au de făcut persoanele ale căror PENSII din TALON nu corespund cu acelea din DECIZIE/ „Diferențele vor fi achitate ulterior”

Ce au de făcut persoanele ale căror PENSII din TALON nu corespund cu acelea din DECIZIE/ „Diferențele vor fi achitate ulterior”

Ce au de făcut persoanele ale căror PENSII din TALON nu corespund cu acelea din DECIZIE/
Pensionarii care au primit decizia de recalculare, iar pe talonul de pensie din luna septembrie, nu corespunde valoarea cu aceea din decizia de recalculare se disting două situații. Aceștia nu au altceva de făcut decât să aștepte până le vor fi achitate aceste diferențe. În cazul de față, cele două situații au fost explicate de către reprezentanții Casei Naționale de Pensii. 
Plafonul de impozitare se va majora, de la 2.000 de lei la 3.000 de lei, începând cu drepturile aferente lunii octombrie 2024, anunță Casa Națională de Pensii.  În cazul în care, pensionarii constată că, după recalculare, suma din decizia de recalculare nu coincide cu aceea din talon, se disting două situații. Prima dintre acestea se referă la pensiile care, după recalculare au depășit pragul de 2.000 de lei și pentru care, în luna septembrie 2024, s-a calculat și reținut impozitul de 10% pentru suma care depășește 2000 de lei.
Astfel, ca și până acum, pe decizia de pensie se înscrie cuantumul brut al pensiei. Acest cuantum se regăsește și pe talonul de pensie, iar în situația în care cuantumul brut depășește plafonul de impozitare – în prezent de 2.000 lei – se menționează distinct valoarea impozitului. De asemenea, al treilea element, respectiv cuantumul net al pensiei este menționat distinct.
 Aceste aspecte pot fi observate din analiza deciziei și a talonului de pensii din fotografiile 1 și 2, în care de la o pensie netă de 1.900 de lei se ajunge, prin recalculare, la o pensie brută de 3.132 de lei, respectiv o pensie netă de 3.019 lei, după reținerea impozitului de 113 lei, explicate în colajul foto.
Cea de-a doua situație explicată de către Casa Națională de Pensii se referă la pensiile pentru care deciziile au fost emise după data comunicării la plată a drepturilor de pensii aferente lunii septembrie 2024.
Astfel, pot fi întâlnite situații în care suma de pe decizia de recalculare este mai mare decât suma primită în această lună.  În aceste cazuri, diferențele cuvenite dintre pensia recalculată și pensia încasată vor fi achitate ulterior, inclusiv pentru luna septembrie.  Așa cum am menționat anterior, decizia de recalculare a fost emisă după data comunicării la plată a drepturilor de pensie pentru luna septembrie, persoana în cauză urmând să primească și diferența cuvenită pentru această lună, precizează cei de la Casa Națională de Pensii.
CITEȘTE ȘI:

Recomandarea video

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
BREAKING | Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste turiștii din locație. Primele imagini cu dezastrul din locație
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești