Ce au pățit peste 100 de militari ruşi din Garda Naţională, după refuzul de a participa la „operațiunea militară specială” din Ucraina
Un tribunal militar rus din regiunea Kabardino-Balkaria (sud) a confirmat concedierea a 115 militari din Garda Națională, pentru că au refuzat să participe la invazia Ucrainei.
Acesta pare să fie primul caz confirmat în mod oficial al unor militari ruşi care au refuzat să participe la invazia Ucrainei, lansată de Vladimir Putin la 24 februarie.
Judecătorii tribunalului militar au motivat respingerea apelului soldaților prin faptul că au „refuzat în mod arbitrar să îndeplinească o misiune oficială” şi le-a respins apelul, scrie Adevărul.
Curtea precizează că a examinat „documentele necesare” şi că a audiat comandanţi ai Gărzii Naţionale
Şedinţa a avut loc cu uşile închise, în vederea evitării dezvăluirii unor „secrete militare”, au informat reprezentanţii tribunalului. Instanţa nu precizează unde anume erau staţionaţi aceşti militari în Rusia.
Serviciul de presă al tribunalului militar a transmis joi, citat de agenţia rusă de presă Interfax, că cei vizaţi erau membri ai Gărzii Naționale, care au refuzat să efectueze o misiune în cadrul „operaţiunii militare speciale” ruse în Ucraina.
Garda Națională este o forţă de securitate internă care participă la operaţiunile din Ucraina, dar care este distinctă de armata rusă.