Ce au pățit un tată și fiul lui într-un taxi din București: „Nu am acceptat prețul «preferențial» și a început circul”
Experiențe în timpul călătoriilor cu taximetrele nu sunt mereu cele mai reușite, unele ajung să se finalizeze cu amenințări sau chiar plângeri penale, ca să nu mai vorbim de cazurile extreme de violențe. Un caz din această categorie i s-a întâmplat recent unui bucureștean care a urcat, împreună cu un minor, într-o mașină pentru a merge acasă de la un concert, așteptându-se la servicii profesioniste, dar totul a luat-o razna atunci când șoferul nu a pornit ceasul, ci a cerut un tarif preferențial, fapt care l-a determinat să cheme poliția.
O seară relaxată la după un concert s-a transformat într-un haos, plus o amendă dată de polițiștii care au fost chemați să intervină în conflictul dintre un taximetrist și clientul său, acesta din urmă povestindu-și experiența pe Facebook:
„Am fost la Berăria H la concert.
M-am urcat în primul taxi liber – lumina verde 🙂
A insistat să cobor după ce NU am acceptat preț “preferential” și am spus că NU cobor din moment ce este liber.
A început circul 🙂
Am sunat la 112 să ne liniștim 🙂
A venit echipaj de la Sectia 2 🙂 care îmi “explica” că e mai bine să mă înțeleg cu el 🙈.
I-am explicat că am fost amenințat atât de “taximetrist” cât și de “colegutul” lui…
Mi-au spus că NU voi fi sancționat 🙂.
Le-am transmis că am filmări și că deja am dat la superiori și “brusc” au “apăsat” butonul de la body cam 😂 și când am continuat că le fac plângere la PJS1 …. că acceptă în prezenta lor așa ceva…
A rămas să ma sancționeze cu 2000 RON că NU era urgenta, chiar dacă au spus că NU voi fi sancționat 🙂.
PS: eram însoțit de un minor …
Nu era vorba de bani. Doar de “serviciul public” la care taximetristul s-a “angajat” și pe care l-a încălcat!
Restul probelor în instanța 🙂”, a scris bărbatul pe Facebook.