Prima pagină » Actualitate » Ce au văzut în ultimele clipe excursioniștii de pe Titan. Cum trebuie să te îmbraci și de ce nu este recomandat să mănânci fasole într-un submarin mic

Ce au văzut în ultimele clipe excursioniștii de pe Titan. Cum trebuie să te îmbraci și de ce nu este recomandat să mănânci fasole într-un submarin mic

Ce au văzut în ultimele clipe excursioniștii de pe Titan. Cum trebuie să te îmbraci și de ce nu este recomandat să mănânci fasole într-un submarin mic

Pasagerii expediției Titan au fost sfătuiți să nu mănânce fasole, varză, linte, năut, cereale integrale, pere, mere  – adică alimente bogate în fibre – înainte de submersie. Nici cafeaua nu a fost recomandată. Altfel, ei au fost echipați ca pentru o excursie montană, căciuli, cizme, șube, căști de protecție. Genul de muzică country a fost scos din playlist, la cererea lui Stockton Rush, fondator și director executiv al OceanGate. Ultimul lucru pe care l-au văzut expediționarii înainte de dezintegrarea submarinului turistic au fost licurici, adică niște creaturi marine bioluminescente.

Cei cinci pasageri ai submersibilului Titan au primit mai multe recomandări înainte de călătoria cu sfârșit tragic spre epava Titanicului, de pe fundul Oceanului Atlantic, relatează Sky News. Publicația a relatat despre modul în care cei cinci s-au pregătit pentru călătoria care ar fi trebui să dureze 12 ore, însă Titan nu s-a mai întors întreg la suprafață.

Titan s-a scufundat pe 18 iunie pentru a vizita epava Titanicului, dar contactul s-a pierdut la mai puţin de două ore de la plecare. Resturi ale submersibilului, descoperite pe fundul oceanic la o distanţă de 488 de metri de epava Titanicului, la o adâncime de aproximativ 4 kilometri, au fost aduse la 10 zile de la implozie la ţărm, la St. John’s, în provincia canadiană Newfoundland şi Labrador.

Excursioniștii temerari

Printre cei aflați la bordul submersibilului pentru o aventură turistică de 250.000 de dolari de persoană, s-au numărat miliardarul și aventurierul britanic Hamish Harding, în vârstă de 58 de ani, afaceristul de origine pakistaneză Shahzada Dawood, în vârstă de 48 de ani, împreună cu fiul său Suleman, în vârstă de 19 ani, ambii cetățeni britanici.

De asemenea, la bord se mai aflau oceanograful francez și cel mai mare expert în Titanic Paul-Henri Nargeolet, în vârstă de 77 de ani, și Stockton Rush, fondator și director executiv al OceanGate.

Recomandări utile pentru călătoria cu submersibilul Titan

Cei cinci excentrici au fost sfătuiți să adopte o dietă săracă în fibre înainte de ziua plecării în călătorie, iar în dimineața scufundării să nu bea cafea.

De asemenea, li s-a cerut să își încarce melodiile preferate pe telefon pentru a le asculta pe un difuzor Bluetooth, iar fondatorul OceanGate a insistat să nu fie inclusă muzică country.

Pasagerilor li s-a spus să poarte șosete groase și o căciulă, deoarece se va face mai frig cu cât submersibilul va coborî înspre epava Titanicului.

Christine Dawood, soția omului de afaceri pakistanez, a declarat că el și fiul lor au primit costume OceanGate, pantaloni impermeabili, o jachetă impermeabilă portocalie, cizme cu vârf de oțel, veste de salvare și căști de protecție. De asemenea, cei cinci au fost avertizați să evite să se ude la picioare din cauza condensului care se va forma pe podea.

Ultimele vedenii

În timpul scufundării, pasagerii ar fi văzut creaturi marine bioluminescente doar prin hubloul de 53 de cm, pe drumul spre epava Titanicului, deoarece proiectoarele au fost stinse pentru a economisi bateria.

Pilotul stătea, de obicei, în partea din spate a submersibilului, departe de hublou. Ceilalți stăteau cu spatele la pereții mini-submarinului.

Potrivit New York Times, submersibilul cobora de obicei cu aproximativ 25 de metri pe minut, astfel încât cei de la bord nu simțeau mișcarea.

Moarte instantanee

Resturile găsite sugerează că nava a suferit o „implozie catastrofală” cauzând decesul instantaneu al tuturor celor cinci persoane aflate la bord, a declarat fostul director al departamentului de medicină subacvatică și radiații al US Navy Dale Mole.

Comentariul a fost făcut după ce BBC a fost informat de un prieten al pasagerilor de la bordul Titan că printre resturile descoperite se numără „un cadru de aterizare și un capac din spate al submersibilului”. Dale Mole, fost medic al marinei americane, a declarat că afirmația este „un indiciu al unei implozii”. „Moartea a fost instantanee”, a spus el.

Citiți și: „Presupuse RĂMĂȘIȚE umane”, găsite printre resturile submersibilului Titan care a făcut implozie în Oceanul Atlantic 

„Suntem SIGILAȚI”. Cum stăteau persoanele care au urcat la bordul submersibilului Titan. Imagini surprinse de foști pasageri ai navei – VIDEO

Băiatul de 19 ani care a MURIT la bordul submersibilului Titan luase cu el un cub Rubik. Voia să doboare un record mondial

Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca ... vezi toate articolele

Citește și