Ce BACȘIȘ a primit o chelneriță din SUA de la clienții europeni. I-a făcut cu „ou și cu oțet”, la plecare!
O chelneriță din SUA a criticat dur pe Twitter un grup de turiști din Europa, care nu i-au lăsat un bacșiș satisfăcător, în viziunea ei.
Totul s-a învârtit în jurul unei note de plată de 700 de dolari, pe mâncare și băutură.
Chelnerița din SUA s-a plâns pe Twitter că n-a primit bacșișul cuvenit de la europeni.
La o notă de plată de 700 de dolari, clienții au lăsat un bacșiș de 70 de dolari.
Angajata furioasă a povestit că, ulterior, șeful restaurantului le-a explicat turiștilor că bacșișul „standard” în SUA este de 20% din valoarea consumației.
„Clienții au spus: BINE. Și au plecat”, a povestit femeia.
Postarea din 20 martie 2023 a primit peste 28.600 de aprecieri din partea internauților. În SUA se practică bacșișuri între 15 și 20% din nota de plată. Mulți chelneri consideră că un bacșiș sub 20% este unul de subzistență.
La ce sumă se aștepta femeia
În cazul chelneriței nemulțumite, la o notă de plată de 700 de dolari, bacșișul ar fi trebuit să fie de 140 de dolari.
Mulți dintre tinerii americani din domeniul ospitalității trăiesc din bacșișuri, în condițiile în care primesc un salariu minim pe oră de doar 2,13$.
Un comentator a spus încă, că, americanii nu se pun de acord asupra regulilor privind bacșișul și europenii nu au cum să cunoască aceste detalii.
Deși vor salarii mai mari, angajații din localuri au spus că majorarea ar duce la scăderea bacșișului, scrie The Independent.
Şeful Fiscului, despre bacșiș în România: „Proprietarii de localuri nu ar trebui să mai folosească acel mecanism cu borcanul pe bar”
Șeful Fiscului, Lucian Heiuș, este de părere că administratorii/ proprietarii de localuri nu ar trebui să mai folosească acel mecanism cu borcanul pe bar, în care clientul lasă un bacșiș pentru cei care l-au servit.
Mai mult, Lucian Heiuș atrage atenția că acest „cârlig” nu mai este legal, astfel că proprietarii și/sau administratorii riscă foarte mult.