Ce categorii de pensionari vor avea pensiile MAJORATE cu 100%
This browser does not support the video element.
3.800.000 de vârstnici vor beneficia de creșterea pensiilor. Pentru o parte dintre aceștia, creșterea este una semnificativă, ce poate ajunge chiar și la 100%.
Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a precizat că o creștere de 100% a pensiilor va fi fi aplicată în cazul vârstnicilor cu o vechime în câmpul muncii de peste 40 de ani și care, la momentul actual, un venit relativ mic, de aproximativ 1.200 -1.300 de lei.
„Pensionarii care au peste 40 de ani lucrați. Să știți că avem foarte multe cazuri în această situație, care nu au beneficiat de indicele de corecție de ultimii ani de zile. Creșterile vizează 3,8 milioane de pensionari și sunt creșteri de la 1% până când la până la dublarea pensiei.” a declarat șeful Casei de Pensii
Așadar, cei care au muncit peste 40 de ani ar putea primi chiar și o creștere de 100% dacă înainte aveau o pensie mică
17% dintre vârstnici nu vor primi însă o majorare a pensiilor, în acest an, ci la începutul anului viitor.
„De la 01/01/2025 unde avem un mecanism foarte clar prevăzut în lege, toate pensiile vor fi indexate, vor fi majorate pe fiecare an, la începutul anului.”, a declarat șeful Casei de Pensii.
„Avem articolul 84, alineatul trei din lege, care reprezintă o noutate, în sensul că, în fiecare an, în luna ianuarie, deci nu mai este o decizie ad-hoc a Guvernului, așa cum s-a întâmplat în alți ani, când pensiile nu au fost majorate deloc, sau au fost majorate în luna septembrie, în luna ianuarie avem majorarea pensiilor cu inflația indice definitiv cunoscut comunicat de Institutul Național de Statistică, plus 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut.
În momentul acesta, atât la Casa Națională de Pensii Publice, dar și la Ministerul Muncii, avem evaluări în acest sens, dar rolul meu, ca ministru, este să comunic date oficiale. Prin urmare, vă rog să îmi permiteți ca la momentul în care avem toate calculele definitive, să fim primii care vi le comunicăm.”, a precizat Ministrul Muncii