Ziua Națională a României va fi marcată, ca în fiecare an, și de o paradă militară organizată de Ministerul Apărării Națională (MApN), anul acesta urmând să participe la festivitățile desfășurate în București și detașamente reprezentative ale armatelor unor state membre ale Alianței Nord-Atlantice (NATO), dar și din Republica Moldova.
În acest context, Guvernul României a adoptat o Hotărâre de Guvern – nr. 1406/2022 – privind ”aprobarea unor măsuri destinate organizării, desfăşurării şi finanţării, în anul 2022, a paradei militare naţionale prilejuite de data de 1 Decembrie – Ziua Naţională a României”. O astfel de ceremonie implică și o serie întreagă de cheltuieli, fiind vorba nu numai de transport, și de asigurarea cazării și hranei pentru militarii NATO care vor sosi la București și vor participa la parada militară, iar Gândul prezintă sumele pe care Guvernul României le va deconta cu această ocazie.
Potrivit notei de fundamentare, pe lângă detașamente MApN, MAI, SRI, SPP, STS și ANP, la parada de 1 Decembrie vor participa și militari aparținând unor state membre NATO sau partenere, așa cum este cazul Republicii Moldova.
”Având în vedere că parada militară națională cu ocazia Zilei Naționale a României este o tradiție națională, s-a decis organizarea și desfășurarea acesteia la data de 1 Decembrie 2022 în Municipiul București, cu participarea efectivelor din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Ținând cont de statutul României de membru NATO și UE, alături de blocul de paradă reprezentative ale instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională vor participa și detașamente reprezentative ale armatelor unor state membre NATO și a Republicii Moldova.
Participarea acestor detașamente reprezentative, la parada militară națională, reflectă aprofundarea relațiilor de cooperare dintre Armata României și armatele statelor invitate în cadrul unor activități bilaterale, exerciții comune de mare vizibilitate sau al misiunilor internaționale la care au participat în teatrele de operații”, s-a precizat în nota de fundamentare.
Pentru formarea blocurilor de paradă, fiecare detașament reprezentativ se constituie, de regulă, dintr-un număr de 30 militari. Ministerul Apărării Naționale va asigura – în perioada 26.11-02.12.2022 – transportul, cazarea și hrănirea militarilor armatelor străine invitate.
Potrivit aceleiași note de fundamentare, cel mult 600 de persoane aparținând statelor membre NATO și partenere vor fi invitate la ceremonia care va marca ziua de 1 Decembrie, fiind stabilite și limitele maxime de cheltuieli – transport, cazare, hrană erc. – care vor putea fi decontate de MApN.
Limitele maxime de cheltuieli cuprinse în anexa la actul normativ au fost determinate având în vedere sumele alocate pentru personalul militar român în ceea ce priveşte hrănirea, transportul şi cazarea în condiţiile specifice desfăşurării antrenamentelor de defilare şi a paradei militare.
Cheltuielile pentru acțiunile de protocol necesare în vederea desfășurării normale și eficiente a paradei pentru Ziua Națională a României, au fost calculate în baza actelor normative în vigoare și a indicelui prețurilor de consum, inclusiv la produsele și serviciile turistice, cu încadrarea în fondurile financiare prevăzute în bugetul Ministerului Apărării Naționale
Extras din Nota de Fundamentare
Limitele maxime de cheltuieli sunt stabilite în ANEXA acestei Hotărâri de Guvern, defalcate pe două categorii:
După cum se poate observa, în ceea ce privește personalul detașamentelor armatelor statelor membre NATO și partenere, limitele maxime ale cheltuielilor sunt următoarele:
În ceeea ce privește personalul român însoțitor, pentru cafea, apă minerală, sucuri și gustări este alocată aceeași sumă de 20 lei/zi/persoană, în timp ce suma de 135 lei/zi/persoană este alocată pentru efectuarea de fotografii și vizitarea unor obiective turistice din București.
Citește și: