Ce cred americanii despre CANDIDATURA Kamalei Harris / „E pregătită America pentru o FEMEIE de culoare și nu un infractor CONDAMNAT?”
This browser does not support the video element.
Retragerea președintelui american Joe Biden din cursa pentru cel de-al doilea mandat la Casa Albă a stârnit foarte multe controverse în rândul electoratului. După o confruntare televizată cu Donald Trump, din care candidatul democraților n-a ieșit cu o imagine prea bună, a urmat un lung șir de situații care i-au determinat pe mulți să se întrebe dacă Biden poate măcar să își ducă mandatul până la capăt.
Potrivit presei americane, presiunea din partea colegilor democrați l-a determinat pe Joe Biden să-și anunțe retragerea din cursa pentru prezidențialele din noiembrie și să-și declare susținerea pentru vicepreședintele Kamala Harris, dacă va fi desemnată drept candidatul partidului.
Reacțiile în rândul americanilor, referitoare la anunțul președintelui Joe Biden de a se retrage din cursa electorală pentru cel de-al doilea mandat de președinte și de a susține o eventuală candidatură a vicepreședintelui său, Kamala Harris, din partea Democraților, a împărțit America.
Câteva vedete de la Hollywood chiar l-au felicitat pe Biden că a luat decizia aceasta, în timp ce simplii americani se întreabă dacă SUA ar fi pregătită să aleagă o femeie de culoare.
Sunt democrat și cred că trebuie făcut absolut orice e nevoie pentru a-l învinge pe Trump și pentru a-l împiedica să câștige un nou mandat, împreună cu tot ce ar veni odată cu el. Din punctul meu de vedere, pare cea mai bună alegere, atunci când nu vezi o altă soluție, declară un susținător democrat, în vizită la Casa Albă, pentru Reuters.
Am fost afectați de politicile lui Biden. Au crescut prețurile alimentelor și combustibililor, iar calitatea vieților noastre s-a deteriorat acum. Vicepreședintele Kamala Harris va trebui să ducă în spate aceste lucruri și va fi greu să scape de această imagine care ne-a afectat serios viețile, spune un alt american.
Sunt director executiv al unei organizații și știu că femeile pot fi lideri, o voi susține dacă va fi nominalizată(…) Cred că partidul ar trebui să se gândească cine ar avea cele mai multe șanse să câștige. Întrebarea care se pune este dacă această țară este gata să aleagă ca președinte o femeie de culoare și nu un infractor condamnat, se întreabă retoric un manager american.
Trump crede că ar câștiga mult mai ușor un nou mandat de președinte, dacă ar avea-o drept contracandidat pe Kamala Harris. Democrații s-au întâlnit ca să discute dacă o vor desemna pe Kamala Harris drept candidatul oficial la alegerile din noiembrie.
Aceasta se bucură deja de sprijinul multor lideri ai partidului care și-au declarat susținerea.
Sursa: Mediafax foto
CITEȘTE ȘI: