Ce decizie s-a luat împotriva bărbatului care folosea șapte tineri pe post de sclavi, în Argeș

Publicat: 29 06. 2024, 12:50

Patronul fermei din Argeș, unde joi au fost descoperiți șapte tineri care erau folosiți pe post de sclavi, a fost plasat în arest la domiciliu.

 Individul care îi exploata pe cei şapte tineri, printre care şi un minor, a fost plasat sub arest la domiciliu. Iniţial, acesta fusese reţinut pentru 24 de ore.

Totul a ieşit la iveală după ce minorul, un băiat în vârstă de 17 ani, a reuşit să fugă de la stâna individului şi a fost văzut pe stradă de o patrulă de poliţie.

În urma a patru percheziţii efectuate, joi în Argeş şi Bucureşti de DIICOT şi poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, au fost descoperite șapte victime, dintre care o persoană minoră, obligate să trăiască în condiții inumane și să muncească pentru proprietarul unei ferme din Argeș. Proprietarul unei ferme din Argeş este cercetat pentru trafic de persoane și trafic de minori.

„Prin constrângere fizică și psihică a supus victimele la executarea unor munci în mod forțat”

„La data de 27.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Argeș și a municipiul București, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori, ambele în formă continuată.” se arată în comunicatul DIICOT.

Din cercetările efectuate s-a stabilit că, în perioada decembrie 2023-mai 2024, în baza aceleiași rezoluții infracționale care a constat în procurarea de forță de muncă în scopul exploatării, un făptuitor a recrutat prin inducerea în eroare șapte persoane vătămate, dintre acestea una minoră, pe care le-a adăpostit la ferma sa din județul Argeș, unde prin constrângere fizică și psihică le-a supus la executarea unor munci în mod forțat, aducând victimele în stare de aservire.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratelor de Jandarmi Județene Argeș și Vaslui și ai Grupării de Jandarmi Mobilă București.