Ce este escrocheria „Andreea Esca”, de fapt. Cum a reacționat Poliția Română
Atenți mare la fraude! Escrocii găsec mereu noi metode de a face bani fără să muncească, profitând de buna credință a oamenilor. Mai noi, a apărut o înșelătorie ce pare extrem de reală, escrocii folosindu-se de inteligența artificială.
Așadar, prin folosirea inteligenței artificiale sunt generate campanii fake, iar zeci de videoclipuri și imagini cu parlamentari, demnitari, vedete sau personaje mondene cunoscute publicului larg ajung să circule pe internet și să promită mii de lei ”investitorilor”.
Nici Andreea Esca nu a scăpat de cea mai recentă metodă de escrocherie. Persoane necunoscute au clonat prima pagină a site-ului protvplus.ro și au publicat un interviu închipuit, realizat cu Andreea Esca. În așa-zisul interviu, prezentatoarea știrilor de la Pro TV promovează o platformă financiară care promite venituri consistente cu o investiție inițială de doar 250 de euro.
Andreea Esca folosită ca vedetă care face reclamă unei modalități rapide de câștig
Andreea Esca combate vehement implicarea în această scamatorie online și susține că imaginea ei este folosită tendențios și ilegal pentru a induce în eroare oamenii.
”Toată nebunia acestor fake news a ajuns la mine foarte ciudat. Acum câțiva ani, când o artistă foarte cunoscută și dragă mie, o doamnă inteligentă, de peste 70 de ani, m-a sunat să mă întrebe de unde poate cumpăra nu știu ce chestie de slăbit pe care a văzut că o promovez. Nu înțelegeam despre ce vorbește, mai ales că eu nu am luat nimic de slăbit vreodată și nici nu am recomandat vreodată așa ceva. Mi-a povestit că a citit pe net și mi-a trimis link-ul.
Nu mi-a venit să cred că există oameni care se pot ocupa cu asemenea înșelătorii, în care foloseau nu numai imaginea mea, dar și a postului de televiziune, cu un interviu fals, cu poze… ceva incredibil. Sunt atât de bine construite aceste minciuni încât pot cădea ușor în capcană chiar și oameni educați. Au urmat nenumărate asemenea scam-uri pentru produse sau, pur și simplu, pe subiecte ciudate.
Mie mi se par niște aberații pe care nu le poate crede cineva care te urmărește de 30 de ani, dar repet, sunt foarte atent construite. Nu pot decât să sper că cineva care se pricepe va pune capăt într-o zi acestor abuzuri și îi rog pe cei care mă urmăresc, care citesc informații despre și cu mine, să se asigure că sursele folosite sunt reale. Sau mai simplu, să mă urmărească pe rețelele sociale personale și pe site-urile oficiale ale Pro TV”, a spus Andreea Esca, potrivit protv.ro.
Poliția Română a fost sesizată cu privire la existența unor noi modalități de comitere a fraudelor
Potrivit unui comunicat de presă, Poliția Română a fost sesizată cu privire la existența unor noi modalități de comitere a fraudelor cu investiții. Se pare că diverști indivizi promit potențialilor investitori oportunități de investiții extrem de profitabile, dar care, în realitate, nu există sau sunt înșelătoare.
Din sesizările primite de Poliția Română, s-a constatat faptul că persoanele vătămate ar fi accesat pe diferite rețele de socializare, postări ce conțin reclame cu privire la servicii de investiții financiare. Pentru a crea credibilitate, aceștia fie folosesc denumirea unor companii românești cunoscute, fie creează conținut media fictiv – videofilmări ale unor persoanlități cunoscute care fac reclamă acestor scheme frauduloase.