Ce l-a ucis de fapt pe Nicu Ceaușescu. „În ultima perioadă nu-i ajungea o sticlă de Ballantines în câteva ore”. „Prințișorul”, 70 de ani de la naștere și controversele din jurul morții sale
Fiul cel mic al cuplului Elena și Nicolae Ceaușescu ar fi împlinit pe 1 septembrie 2021 vârsta de 70 de ani. „Prințișorul”, așa cum era Nicu „alintat” de opinia publică de dinainte de 1989, a dispărut la doar 45 de ani, iar în jurul morții sale s-au creat și multe controverse, fiind voci care au spus că a fost ucis. De ce a murit, de fapt, Nicu Ceaușescu.
Iubit de prietenii săi, dar hulit de mulți români, fiul cel mic al dictatorilor a fost un personaj extrem de cotroversat, care, pe 1 septembrie ar fi împlinit 70 de ani.
Înainte de 1989, Nicușor Ceaușescu era considerat un advărat „prinț” căruia nu-i lipsea nimic, în ciuda faptului că majoritatea românilor trăiau în sărăcie și erau privați de multe lucruri banale, precum lumina sau alimentele de bază.
Totuși, Nicu nu a dus o viață foarte ușoară, mai ales din cauza exigenței pe care mama lui o avea. De exemplu, Elena Ceaușescu s-a opus vehement relației pe care Nicu a avut-o cu Donca, sora lui Serghei Mizil. Potrivit prietenilor lui Nicu, Donca a fost marea iubire a „Prințișorilor”, iar legendele spun că dictatoarea ar fi ordonat ca sora lui Serghei să fie dusă cu forța la un avort, poveste negată de Mizil.
Elena Ceaușescu l-a despărțit de marea lui iubire
Cert este că Elena a reușit să-l despartă pe Nicu de Donca Mizil și apoi l-a forțat să se căsătorească cu Poliana Cristescu, o femeie pe care nu o iubea.
Despre Nicu s-a spus că a avut o relație și cu celebra Nadia Comăneci, iar printre iubitele sale celebre se numără și soprana Daniela Vlădescu.
După o tinerețe plină de huzur, viața lui Nicu se transformă la Revoluție într-una de coșmar. Este acuzat de genocid, arestat, bătut, înjunghiat și apoi condamnat.
Practic, în 1989 Nicu pierdea tot, iar potrivit lui Serghei Mizil, fiul dictatorilor ar fi fost torturat în pușcărie cu imaginile execuției părinților săi.
A fost condamnat la 20 de ani de închisoare
Pe data de 21 septembrie 1990, Nicu a fost condamnat de Tribunalul Militar Teritorial București la 20 de ani închisoare pentru instigare la omor deosebit de grav și la 5 ani pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
În 1992 a fost pus în libertate condiționată pe motive medicale, fiind ajutat de celebra avocată Paula Iacob.
Odată ieșit din închisoare, Nicu începea o altă etapă dramatică, una care avea să-l ducă fulminant către moarte. „Prinșișorul” de altă dată nu mai avea acum mai nimic, iar de multe ori depindea de ajutorul prietenilor săi.
Deși avea doar 40 de ani, Nicu a căzut în patima băuturii, iar prietenii lui spun că avea alcool și în bucătărie, unde bea fără să-l vadă cineva.
„Bea mult, de aici i s-a tras în mare parte”
„În ultima perioadă nu-i ajungea o sticlă de Ballantines în câteva ore. Bea mult, de aici i s-a tras în mare parte”, a povestit pentru Gândul unul dintre prietenii lui Nicu.
În cele din urmă, boala lui Nicu, respectiv ciroza, pe care o avea de mai mulți ani, s-a agravat în 1996, pe când acesta avea doar 45 de ani.
Deși în jurul morții acestuia s-au creat controverse și s-a spus că ar fi fost ucis, Nicu a murit din cauze naturale, „de ficat”, cum spunea și Serghei Mizil. De altfel, diagnosticul de ciroză hepatică i-a fost pus de profesorul Alexandru Oproiu, care a susținut că ficatul lui Nicu era cirotic încă de la Revoluție.
În septembrie 1996, Nicu a fost transferat la Viena, fiind în stare gravă, iar după câteva zile a murit.
Trupul neînsuflețit al lui Nicu Ceaușescu a fost repatriat la scurt timp și înmormântat la Cimitirul Ghencea Militar. Potrivit prietenilor acestuia, cel care s-a ocupat de repatrierea lui Nicu Ceaușescu a fost omul de afaceri George Copos.