Duminica Floriilor este una dintre cele 12 sărbători împărăteşti din cursul anului bisericesc. Menţionată pentru prima dată în secolul al IV-lea, sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim a fost preluată, în scurt timp, de întreaga lume creştină.
”Doamne, Dumnezeul nostru, Care şezi pe heruvimi;
Cel ce ai arătat puterea Ta şi ai trimis pe Unul Născut Fiul Tău,
Domnul nostru Iisus Hristos, ca să mântuiască lumea prin Crucea,
prin îngroparea şi prin învierea Sa; Căruia, venind în Ierusalim spre patima cea de bunăvoie,
poporul care şedea întru întuneric şi în umbra morţii,
luând semnele biruinţei, ramuri de copaci şi stâlpări de finic, I a prevestit învierea,
Însuţi, Stăpâne, păzeşte ne şi pe noi, care urmând acelora purtăm în mâini
ramuri de copaci în această zi de înainte prăznuire.
Şi precum pe acele popoare şi pe acei prunci care Ţi au strigat Ţie:
osana, apără ne şi pe noi, ca prin laude şi cântări duhovniceşti
să ne învrednicim de dătătoarea de viaţă învierea cea de a treia zi,
în Hristos Iisus Domnul nostru, cu Care împreună eşti binecuvântat,
cu Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh,
acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.
Creştinii prăznuiesc Intrarea Mântuitorului în Ierusalim participând la Sfânta Liturghie. De asemenea, ei împodobesc cu ramuri de salcie sfinţită icoanele, uşile şi ferestrele gospodăriilor. Aceste ramuri sfinţite se păstrează peste an. Ele sunt folosite cu credinţă la tămăduirea diferitelor boli. Oamenii obişnuiesc şi să înfigă aceste ramuri în straturile proaspăt semănate. Sau să le pună în hrana animalelor, să le aşeze pe morminte. Ramurile verzi simbolizează castitatea, dar şi renaşterea vegetaţiei. Acestea amintesc de ramurile cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim.
În sâmbăta dinaintea Floriilor, femeile din unele zone ale ţării aduc ofrandă de pomenire a morţilor împărţind plăcinte de post.