Ce mănânci, de fapt, când comanzi un sandviș cu ton de la Subway România. Ce conține, în realitate
Atunci când ești în oraș și îți foame, dar nu ai timp să iei masa așa cum se cuvine, cea mai simplă variantă pentru a-ți potoli foamea este cumpărarea unui sandviș.
Însă, știi cu adevărat ce conține ceea ce mănânci? De exemplu, analize de laborator făcute pe sandvişuri cu ton de la Subway comandate de reportii de la New York Times nu au reuşit să identifice ADN de ton, relatează The Guardian.
Un reporter a cumpărat sandvişuri cu ton de la trei magazine Subway din Los Angeles, apoi le-a dus la un laborator specializat în testarea peştelui.
”Există două concluzii – este atât de procesat încât, oricât am putea scoate, nu reuşim să facem o identificare, sau nimic de acolo nu e ton”, a declarat pentru New York Times un purtător de cuvânt al laboratorului.
Tonul nu este… ton?!
Experţi în astfel de produse au spus că Subway ar putea să nu fie de vină pentru faptul că tonul nu este ton. ”Nu cred că ar eticheta greşit intenţionat. Ei cumpără o cutie de ton pe care scrie «ton». Dacă există vreo fraudă în acest caz, a avut loc la fabrica de conserve”, a declarat pentru NYTimes Dave Rudie, preşedinte al Catalina Offshore Products.
Subway, care are peste 22.000 de magazine în SUA, s-a confruntat cu mai multe procese, inclusiv unul colectiv în care a fost susţinut că sandvişurile de 30 de centimetri aveau, de fapt, dimensiunea de 27 de centimetri.