Ce mari artiști vor cânta live în Piața Constituției, în minivacanța de 1 Decembrie. Andra va performa de Sfântul Andrei
Bucureștenii care nu au plecat din oraș în această minivacanță de Sfântul Andrei și 1 Decembrie se ot bucura de atmosfera Târgului de Crăciun din Bucrești, din Piața Constituției, acolo unde vor cânta mai mulți artiști.
„Cinci zile de muzică live în minivacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie în Piața Constituției.
Îi invit pe bucureșteni la Târgul de Crăciun unde începe de astăzi seria de concerte care include colinde, cântece tradiţionale şi hituri celebre în interpretarea unor coruri, orchestre folclorice, ansambluri de alămuri, formaţii etno-rock, artişti pop sau artişti instrumentişti”, a anunțat miercuri Nicușor Dan.
Potrivit edilului, concertele vor începe de la ora 19.30, iar pe scena din Piaţa Constituţiei vor urca artişti precum Andra, Nicolae Voiculeţ, Lupii lui Calancea, Cezar Ouatu, Lavinia Goste, Corul de Copii Radio, Felicia Filip, dirijorul Marius Zorilă şi Orchestra Naţională „Valahia”.
Programul va fi următorul:
- 30 Noiembrie – Prima seară de concerte de la Târgul de Crăciun Bucureşti este deschisă de Andra, cu un concert special.
- Ziua Naţională a României, 1 Decembrie, va fi sărbătorită pe acorduri de muzică populară. Lavinia Goste alături de maestrul dirijor Marius Zorilă, Orchestra Naţională „Valahia” şi invitatul de onoare Valentin Samfira vor interpreta melodii populare din toate zonele etnofolclorice ale ţării, la instrumente tradiţionale, precum fluier geamăn, cimpoi, caval, ocarină, trâmbiţă, nai sau taragot.
- Nicolae Voiculeţ va veni în faţa publicului din Piaţa Constituţiei în seara de 2 decembrie, cu un program de doine şi colinde intitulat „Sus la înaltul Cerului”.
- Sâmbătă, 3 decembrie, cântecele vechi româneşti vor fi reinventate pe groove-uri de Drum’n’Bass de LUPII lui Calancea, într-un concert în care vor îmbina pasaje clasice cu elemente de folclor şi datini demult uitate pe ritmuri urbane.
- Seara de 4 decembrie îi va aparţine artistului crossover Cezar Ouatu care va susţine un concert de pop-operă alături de Ascendis Choir.
La Târgul de Crăciun Bucureşti, TVR continuă transmiterea în direct a competiţiilor Campionatului Mondial de Fotbal
Pentru iubitorii fotbalului, la Târgul de Crăciun Bucureşti, TVR continuă transmiterea în direct a competiţiilor Campionatului Mondial de Fotbal din Qatar, pe ecranele special amenajate pentru vizitatorii evenimentului din Piaţa Constituţiei. Meciurile vor fi difuzate în afara programului artistic.
Seria spectacolelor va continua cu o seară specială de Sfântul Nicolae, marţi 6 decembrie, cu Felicia Filip în calitate de invitat special”, mai transmite Nicușor Dan.
Programul artistic al Târgului de Crăciun Bucureşti 2022 este realizat cu sprijinul Cantus Mundi.