Prețurile la energie: Comisia Europeană NU PRELUNGEȘTE măsurile de urgență pentru reducerea facturilor pentru europeni / Motivul deciziei

Prețurile la energie: Comisia Europeană NU PRELUNGEȘTE măsurile de urgență pentru reducerea facturilor pentru europeni / Motivul deciziei
Sursa foto: Mediafax Foto
Publicat: 06/06/2023, 07:27

Comisia Europeană a decis să nu prelungească măsurile de urgenţă introduse anul trecut pentru a proteja consumatorii de creşterea preţurilor energiei. Aceste măsuri, arată CE, au contribuit la calmarea pieţelor europene de energie electrică.

La finalul anului 2022, Uniunea Europeană, formată din 27 de state, se afla în mijlocul unei crize energetice acute, alimentate de invazia Ucrainei de către Rusia, statele membre investind apoi sute de miliarde de euro în reduceri de taxe, alocaţii şi subvenţii pentru a face faţă crizei.

Potrivit unui comunicat transmis luni, „Comisia confirmă că nu va propune o prelungire a acestor măsuri de criză”, reamintind că acestea includ măsuri de reducere a cererii de energie electrică, plafoane de venituri pentru centralele electrice şi reguli de stabilire a preţurilor cu amănuntul.

Ce se întâmplă cu măsurile aplicate în cazul gazelor

În ceea ce priveşte gazele, ţările Uniunii Europene au convenit la sfârşitul lunii martie să prelungească pentru următoarele 12 luni, până în martie 2024, un obiectiv voluntar de reducere a cererii de gaze cu 15%.

Comisia a adăugat că preţurile energiei electrice au scăzut acum la mai puţin de 80 EUR/MWh, iar preţurile gazelor nu numai că au scăzut, ci şi s-au stabilizat, în măsura în care creşterile preţurilor energiei electrice observate pe parcursul anului 2022 sunt considerate „mai puţin probabil să apară iarna viitoare”.

Ţările UE au raportat că au respectat în linii mari obiectivul obligatoriu de reducere a consumului de energie electrică cu 5% la orele de vârf – un pas important pentru reducerea presiunii asupra preţurilor, scrie News.ro.

Comisia a mai spus că unele aspecte ale măsurilor de urgenţă au fost incluse în propunerile sale de ajustări structurale pe termen mai lung în proiectarea pieţei de energie electrică.

Aceste propuneri urmăresc să încerce să crească utilizarea contractelor de energie cu preţ fix, să protejeze consumatorii de creşterile de preţ şi să accelereze trecerea la energia regenerabilă.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer