Prima pagină » Actualitate » Ce pot păți şoferii vitezomani care circulă pe banda a doua. AVERTISMENTUL specialiştilor pentru conducătorii auto grăbiți

Ce pot păți şoferii vitezomani care circulă pe banda a doua. AVERTISMENTUL specialiştilor pentru conducătorii auto grăbiți

Ce pot păți şoferii vitezomani care circulă pe banda a doua. AVERTISMENTUL specialiştilor pentru conducătorii auto grăbiți

Unii șoferi români, chiar dacă respectă regulile de circulație, se împiedică de cei care circulă numai pe banda a doua sau sunt presați de cei care vin puternic din spate şi dau flash-uri. Specialiştii spun că acestea sunt şi principalele motive pentru care pe şoselele de mare viteză au loc tragedii. De altfel, conform regulilor rutiere, banda 2 se foloseşte numai pentru depăşiri.

„Sunt pe banda 2, merg cu 135 de kilometri pe oră pentru că depăşesc şi face flashuri”

Astfel de scene se petrec pe toate autostrăzile României. În timp ce unii şoferi ocupă banda a doua, deşi prima este liberă, alţii îşi croiesc drum cu flashuri, claxoane şi injurii.

  • Reporter: Pe ce bandă mergeţi pe autostradă?
  • Şofer: Pe ce bandă vreau!
  • Reporter: De ce?
  • Şofer: Că aşa vreau!

Şoferii circulă pe banda 2, chiar dacă banda 1 e liberă şi fără obstacole

„Pentru mulţi dintre conducătorii auto, ăla este momentul, în primii kilometri de când au ieşit pe autostradă, în care iese pilotul. Fără centură, cu luminile stinse și a ieșit pilotul din mine, gata, acum rad tot. Sunt foarte mulți piloți de genul, care vor și ei să facă același lucru în toată masa aia mare de mașini”, a precizat pilotul Sorin Ene, pentru Observator TV.

  • Reporter: Când mergi pe autostradă, pe care bandă mergi?
  • Şofer: Pe care-apuc! Cea de viteza cel mai des. Pentru că mă grăbesc tot timpul. Tot timpul mă aflu în depăşire.

Conform regulilor rutiere, banda 2 se foloseşte numai pentru depăşiri

„Merge la fel ca mine, cu 132 (km/h-n.r., dar merge pe banda a doua. Iar eu nu pot nici să depăşesc, nici să rămân pe banda 1. Incredibil!”, spune un șofer.

Iar dacă flashurile nu conving şoferul maşinii din faţă, apar claxoanele şi mersul bară la bară, la peste 130 de kilometri la oră.

„Cel din față, la presiunea celui din spate taie, frânează, iar cel din spate lipit la 2 metri intră inevitabil și se creează accidentul”, mai spune pilotul Sorin Ene.

Specialiştii atrag atenţia că aceste situaţii duc de multe ori la tragedii. Aşa se face că România conduce într-un top negru al morţilor pe şosele, cu 666 de decese, doar în acest an.

„În primii 20-30 km, întotdeauna, aproape la început de weekend, se întâmplă accidente. Păstrați distanța și limita de viteză” – Sorin Ene, pilot.

Cât este amenda pentru cei care circulă nejustificat pe banda 2

Şoferii prinşi de poliţişti că dau flash-uri, dar şi cei care circulă nejustificat pe banda a doua plătesc amenzi de cel mult 1.200 de lei.

„Benzile de circulaţie se ocupă succesiv, În primele 7 luni ale acestui an au fost aplicate 315 sancţiuni contravenţionale, iar anul trecut pentru această abatere s-au aplicat 441 de sancţiuni”, a declarat comisar-şef Bogdan Oproiu, din cadrul Direcţiei Rutiere a Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

În acest an, în aproape 3.000 de conducători auto au rămas fără permis pentru comportament agresiv în trafic.

FOTO – Promotor.ro

Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a absolvit o facultate de profil, a scris pentru site-uri ... vezi toate articolele

Citește și