Ce prețuri au afișate pe 14 ianuarie benzinăriile OMV Petrom. Carburanții s-au scumpit
Românii nu mai beneficiază de compensarea cu 50 de bani la carburanți începând cu 1 ianuarie 2023, de la începutul anului, un litru de benzină sau de motorină costă mai mult.
La numai două săptămâni de la creșterea prețurilor carburanților, OMV Petrom, a făcut o nouă majorare de preţuri. Așadar, de sâmbătă, 14 ianuarie, atât benzina, cât şi motorina sunt mai scumpe cu 5 bani/l.
Mişcarea anulează ieftinirile operate în urmă cu o săptămână, când compania a fost nevoită să ieftinească benzina şi motorina în urma unei decizii similare luată de unul dintre concurenţii săi, Lukoil, relatează Profit.ro.
În urma scumpirilor de sâmbătă, preţul benzinei standard din staţiile Petrom din capitală a ajuns la 6,29-6,35 lei, iar cel al motorinei standard, la 7,50-7,53 lei/l, iar în staţiile OMV la 6,40-6,44 lei/l, respectiv 7,58-7,61 lei/l.
De asemenea, potrivit Profit.ro, preţurile din staţiile Petrom sunt cu 5 bani mai ridicate decât cele din staţiile Lukoil.
OMV Petrom a anunţat că se aşteaptă să nu plătească taxa de solidaritate pentru anul fiscal 2022
OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, a anunţat, joi, într-o informare către Bursa de Valori București privind indicatori operaționali-cheie ai Grupului pentru trimestrul încheiat la 31 decembrie 2022, că se aşteaptă să nu plătească taxa de solidaritate pentru anul fiscal 2022, impusă prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 186 publicată în data de 29 decembrie 2022, după ce autoritățile române au transpus regulamentul decis la nivel european. Oficialii OMV Petrom argumentlază că Grupul are ”sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite: extracţia ţiţeiului, extracţia gazelor naturale, extracţia huilei şi fabricarea produselor obţinute din rafinarea petrolului”.