Ce s-a întâmplat cu Alexandra Ivanov, tânăra moartă în Maternitatea de la Botoșani. Declarațiile cutremurătoare ale mamei sale

Publicat: 30 08. 2023, 11:34
Actualizat: 30 08. 2023, 11:35

Alexandra Ivanov, o tânără mămică de numai 26 de ani, însărcinată cu al patrulea copil, a murit într-un spital din Botoșani în urmă cu aproape două săptămâni. 

Povestea cumplită a început în noaptea de joi spre vineri, 18 august, când Alexandra a început să sângereze. Alexandra a ajuns la maternitatea din Botoșani, în grija medicilor, în numai câteva minute, însă medicii au decis că nu reprezintă o urgență și a fost lăsată până dimineață, deși femeia le-a spus că are dureri crunte. Starea tinerei s-a deteriorat, iar vineri dimineață tânăra s-a stins din viață.

Deși toată noaptea, Alexandra a avut dureri și sângerări, niciun medic nu a intervenit. În jurul orei 8.00 dimineața, vineri, 18 august 2023, Alexandra Ivanov murea după o noapte de chin, din cauza unui edem pulmonar și a unei insuficiențe cardio-respiratorii.

Declarațiile cutremurătoare ale Doinei Miron, mama Alexandrei

Doina Miron, mama Alexandrei este cadru medical, fiind asistentă la Psihiatrie Pediatrică. În noaptea în care Alexandra a murit, femeia era de gardă, la aproximativ un kilometru distanță de fiica sa. A vorbit prin mesaje, toată noaptea cu ALexandra.

”Asistenta a stat cu ea. Asta știu, mi-au spus toate fetele. A dus-o și la baie, în brațe a dus-o. Nu-și mai simțea picioarele. La ora 6 dimineața am vorbit cu o colegă de la Neonatologie. La 7 fără ceva când a intrat în tură s-a dus și a stat cu ea până a intrat în ATI. Până când a făcut epistaxisul și hemoragia”, precizează Doina Miron pentru botosaneanul.ro.

”Eu am avut încredere oarbă în colegele mele, în sistem. Că puteam să mă duc peste medic, și eu eram de gardă, dar am zis că nu îndrăznesc, pentru că noi pentru asta muncim, ca să ajutăm oamenii. Nicio clipă nu m-am gândit că nu o să intervină. Dar după ce am văzut mesajul , precizează Doina Miron pentru stiri.botosani.ro.

Doina Miron a mai spus că personalul de la maternitate și-a dat seama că este grav doar atunci când tinerei a început să-i curgă sânge pe nas și pe gură.

Ce scrie în raportul preliminar întocmit de DSP Botoșani

Potrivit raportului preliminar întocmit de DSP Botoșani, tânăra mamă a fost internată la ora 23:30 cu „sângerare pe căi genitale externe, dureri hipogastrice şi lombare”. Diagnosticul stabilit la internare a fost de „sarcină oprită în evoluţie, metroragie minoră, observaţie anemie secundară”. Inspectorii sanitari au stabilit că „de la ora 00:45, când i s-a administrat ser fiziologic şi un medicament, până la 07:35 nu a mai fost efectuată nicio manevră de îngrijire” pentru tânăra respectivă.

Citește și: VIDEO | Cum arată salonul în care a fost internată Alexandra, tânăra mămică moartă în spitalul din Botoșani