VIDEO | Cătălin Drulă a dezvăluit la podcastul lui Codin Maticiuc, „La Mijloc”, ce salariu avea ca ministru al Transporturilor. „Făcea un pic mai mult munca”
This browser does not support the video element.
Codin Maticiuc l-a invitat la podcastul „La Mijloc”, în urmă cu doar câteva luni, pe Cătălin Drulă. În urmă cu o lună, el a preluat conducerea USR, în urma alegerilor interne, dar a fost și ministru al Transporturilor, fiind cunoscut mai ales pentru desființarea magazinelor și a chioșcurilor din interiorul stațiilor de metrou. Printre altele, în cadrul podcastului, politicianul a dezvăluit și ce salariu avea când a deținut această funcție.
„Cred că 12.500 de lei, ceva de genul ăsta («2.500 de euro», a consemnat Codin Maticiuc-n.r.), dar făcea un pic mai mult munca. (…) Adică am gestionat un buget de 14 miliarde de euro”, a precizat Cătălin Drulă, „La Mijloc”.
În urma unor comparații ale salariilor altor demnitari ai țării, Codin și invitatul său au ajuns la concluzia că arhitectul-șef al Capitalei este cel mai prost plătit.
„Mi-e frică de momentul când de la guvernare o să plece hoții și o să vină proștii. O sa vină arhitectul, care nu o sa știe să tragă o linie dreaptă, este cel mai prost plătit arhitect din Capitală și este cel mai prost arhitect din Capitală”, a fost concluzia lui Codin Maticiuc.
Vezi podcastul integral:
De profesie informatician, Cătălin Drulă a devenit cunoscut public în 2015, când a fondat Asociația Pro Infrastructură, un ONG care a monitorizat lucrările de infrastructură rutieră și feroviară. Este la al doilea mandat de deputat și, din februarie 2022, este președintele Comisiei de Transporturi.