Ce SALARIU are Cătălin Scărlătescu la Antena 1. Sorin Bontea primește mai mulți bani!
Cătălin Scărlătescu este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați chefi din România și câștigurile sale sunt pe măsura reputației.
Starul emisiunii „Chefi la cuțite” a recunoscut recent ce salariu lunar avea în primii ani după Revoluție.
Chef Cătălin Scărlătescu este jurat în emisiuni culinare de mai bine de un deceniu.
De-a lungul carierei sale, vedeta Antena 1 a călătorit prin toată lumea și a lucrat la cele mai mari restaurante.
Recent, într-un podcast moderat de artistul Speak, Scărlătescu a povestit câți bai făcea lunar după 1989, anul căderii comunismului și începutul capitalismului în România.
„Nu știu ce înțelegi tu din bani. Fii atent. În 1994, salariul meu era de 1.400 de dolari”, a mărturisit Cătălin Scărlătescu în cadrul podcastului „La fileu”. Speak a rămas fără cuvinte, în fața afirmațiilor fostului concurent de la America Express!
„Da, da!”, a continuat juratul de la „Chefi la cuțite”. „Eu niciodată, din 1994, nu am coborât sub suma aia. Cu timpul, am crescut. Eu am muncit pe bani”, a explicat Chef Scărlă.
Uluit de declarațiile lui Chef Scărlătescu, Speak a replicat: „În 1993, ai mei și-au făcut un credit pentru un televizor color. 1.400 de dolari?! În lei cât era? Luai o Dacie”.
Vedeta de la „Chefi la cuțite” a declarat: „Aveam vreo trei mașini atunci”.
Cât câștigă Cătălin Scărlătescu la „Chefi la cuțite” de la Antena 1
Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu fac echipă în cooking show-ul „Chefi la cuțite” de la Antena 1. În privința salariilor, se pare că cel mai privilegiat este Sorin Bontea.
„Sorin câștigă 10.000 euro pe sezon. Vorbim de aproape trei luni de filmări, în care se stă în platou și câte 12 ore pe zi. Este și cel mai bine plătit chef dintre cei trei, însă are și cea mai vastă experientă în bucătărie, numărându-se în topul celor mai buni cinci bucătari din România”, au dezvăluit surse pentru Impact.ro.
Mai mult, Sorin Bontea are și cele mai multe sezoane câștigate de concurenții din echipa sa la „Chefi la cuțite”.
La rândul său, Chef Scărlătescu a avut primul job la un hotel de la mare.
El mărturisește că a lucrat prima oară la un hotel din Eforie Sud, unde a fost (un an de zile) „șeful cartofilor”.
A curățat tone de cartofi, iar în 1990 a plecat în Italia, unde s-a angajat la Bologna, într-un restaurant, neștiind limba: „Mă trimitea șeful în beci după cartofi, iar eu îi aduceam ceapă”, a povestit Scărlătescu.
În 2020, chef Scărlătescu era plătit cu 1.600 euro pe lună la Antena 1, după cum a recunoscut chiar el. În 2021, Scărlătescu ar fi ajuns la un salariu de 2.500 de euro pe lună.
Sursa foto: Facebook