Ce salariu are o asistentă în România. Cât câștigă în fiecare lună
Salariile cadrelor medicale au fost majorate în urmă cu doi ani, după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat legea cu nr. 153/2017, unde sunt precizate remunerațiile acestora. În continuare, GÂNDUL.RO vă prezintă ce salariu are o asistentă medicală în România. Află suma pe care o câștigă în fiecare lună.
Așa cum era de așteptat, remunerațiile variază în funcție de experiență și de subunitatea unde lucrează. În unitățile medicale de stat din România, o asistentă medicală câștigă, în fiecare lună, între 4.150 și 5.197 lei. De asemenea, o asistentă medicală principală are între 4.752 și 5.412 lei. La aceste salarii, se adaugă indemnizația la hrană, sporul de vechime, sporul de toxicitate, plus diverse alte sporuri.
Reamintim, totodată, că salariile angajaților din domeniul Sănătății s-au triplat în ultimii zece ani, în condițiile în care numărul angajaților s-a mărit, față de anul 2011, cu 24%. De remarcat că un salariu care acum 10 ani era de 1.200 de lei, în prezent a ajuns la 4.100 de lei.
Cât câștigă o asistentă din România. Are un salariu suficient?
Totuși, o asistentă din România merită pe deplin fiecare leu, având în vedere că, alături de medici, se află în prima linie în lupta cu COVID-19. Efortul merită, astfel, apreciat la justa valoare. Iar faptul că, în fiecare lună, câștigă între 4.752 și 5.412 lei nu trebuie să deranjeze pe absolut nimeni.
Trebuie ținut, totodată, cont de faptul că o asistentă din România, cu un salariu de bază amintit mai sus, dacă este cazul, rămâne angrenată douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru în bătălia nu doar cu noul coronavirus, ci și cu alte boli. Vor exista, cu siguranță, oameni invidioși pe cât câștigă o asistentă în fiecare lună, dar trebuie ținut cont de riscurile pe care și le asumă, nu numai acum.