Ce SALARIU are un preot ortodox în România. Preafericitul Daniel beneficiază de un venit lunar cât președintele Camerei Deputaților

Publicat: 20 09. 2024, 11:40
Actualizat: 20 09. 2024, 11:43

Vocația de preot se știe că implică un trai modest și un dezinteres față de bunurile materiale. Acest aspect este adevărat în cazul celor care nu aspira să ajungă în vârful ierarhiei clericale. Situația este flagrant constrastantă în cazul Patriarhului Daniel, al cărui salariu este similar cu cel al președintelui Camerei Deputaților și se apropie chiar și de venitul lunar al șefului statului. 

Salariile preoților care slujesc ca parte din Biserica Ortodoxă Română (BOR) rămân un punct de interes pentru mulți români. Preoții debutanți și cei care se mulțumesc să rămână la grade modeste în ierarhia clericală beneficiază de echivalentul unui salariu mediu net.

Spre exemplu, un preot debutant cu studii medii primește un salariu de bază de 3.550 de lei, iar la polul opus se află, însă, Patriarhului Daniel al cărui venit lunar ajunge la circa 24.000 de lei, aproape cât cel al președintelui României.

Potrivit Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, un preot cu studii superioare, de gradul I, câștigă un salariu de bază de 4.000 de lei. Conform aceluiași document, un preot cu gradul II de pregătire (tot studii superioare) are un salariu de 3.900 de lei,iar un preot cu statut definitiv (studii superioare) beneficiază de un venit de bază de 3.850 de lei.

În cazul unui preot cu studii superioare debutant, salariul de bază este de 3.700 de lei.

Preoții cu studii medii încasează următoarele salarii (tot gradația 0):
Gradul I: 3.700 de lei
Definitiv: 3.650 de lei
Debutant: 3.550 de lei

Potrivit legii, condiţiile de ocupare a funcțiilor se stabilesc prin hotărâre de Guvern. Secretariatul de Stat pentru Culte este autorizat să certifice asimilarea funcţiilor de la alte culte cu cea de preot. Salariile de bază sunt prevăzute pentru gradaţia 0. Salariile de bază pentru gradaţiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradaţia 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.

Astfel Patriarhul Daniel, ales în funcţia de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, după decesul Patriarhului Teoctist, la 30 iulie 2007, are un salariu de 23.920 de lei brut, similar cu cel al președintelui Camerei Deputaților și mai mare decât cel al Președintelui Senatului – 21.850 de lei. Venitul lunar al Preafericitului Daniel concurează chiar și cu cel al președintelui României care are o remunerație lunară de 25.000 de lei brut.

Citește și:

Cum a reacționat un preot din Iași după ce a văzut LIVE, pe telefonul mobil, cum un hoț jefuia biserica în care slujea

Arhiepiscopul Casian Crăciun a fost surprins în timp ce CURĂȚA podeaua unei biserici afectate de inundații

Preotul Visarion Alexa, CONDAMNAT la 2 ani și jumătate de închisoare, pentru agresiune sexuală. Decizia nu este definitivă