Ce se întâmplă, de fapt, dacă RENUNȚI la cetățenia română. Cum se face și ce avantaje ai
Cum renunți la cetățeania română? Ce înseamnă mai exact, acest demers neobișnuit? Renunți la cetățenia română pentru că ai schimbat țara și locuiești în alt stat? Când NU mai ești român?
Anual, mii de români cer să devină spanioli, fără să fie obligați să renunțe la cetățenia română.
Iată ce trebuie să știi despre acest demers administrativ cu totul special și datele oficiale privind renunțarea la cetățenia română.
Cum renunți la cetățenia română, de fapt
Pentru a obține cetățenia spaniolă, de exemplu, ai nevoie de îndeplinirea unor condiții. Prima este esențială, aceea de a avea rezidența legală 10 ani pe teritoriul Spaniei.
Odată devenit spanioli, ai putea crede că ai dublă cetățenie. Dar obținerea cetățeniei spaniolă nu implică automat renunțarea la cetățenia română în mod oficial, scrie ziarulromanesc.de.
Ai în față un drum birocratic lung. Prețurile sunt pe măsura demersului.
O cerere, apoi o adeverință
Cei responsabili cu obținerea cetățeniei în Spania spun că primul document care se depune la Registrul Civil este renunțarea la cetățenia română. O chestiune între tine și statul spaniol.
Ulterior, se transcrie certificatul spaniol, se depune jurământul. Obții documentele de identitate din Spania: DNI și pașaportul spaniol.
Din acel moment, în teorie nu ar mai trebui să ai documente românești în Spania sau să le folosești. Dar pentru România nu ai semnat niciun document de renunțare la cetățenia română. Astfel, statul de origine nu știe nimic despre demersurile tale birocratice în alt stat.
Renunțarea la cetățenia română este un parcurs care se face prin Ministerul Justiției din România și începe cu o cerere oficială de renunțare, terminându-se cu o adeverință.
Condiții pentru renunțarea la cetățenia română
Cum renunți la cetățenia română? Pentru motive temeinice, se poate aproba renunțarea la cetățenia română celor care au împlinit 18 ani. Una dintre condiții este să nu fii învinuit sau inculpat într-o cauză penală ori să ai de executat o pedeapsă penală.
A doua condiție ține de obligația de a nu fi urmărit pentru datorii de către stat, persoane fizice sau juridice din țară. Dacă ai astfel de debite, va trebui să le achiți sau să le prezinți garanții corespunzătoare că poți să le achiți.
Totodată, trebuie să fi dobândit sau să fi solicitat și să ai asigurarea că vei dobândi o altă cetățenie (art.27 din Legea cetăţeniei române nr.21/1991).
Potrivit Autorității Naționale pentru Cetățenie, din anul 2020 și până la 4 mai 2022, ANC a primit 112 cereri de renunțare la cetățenia română de la români din Spania.
Câți români urmează procesul de renunțare la cetățenia română?
„În anul 2020 au fost înregistrate 40 de cereri de renunțare la cetățenia română ale persoanelor care au domiciliul actual în Spania. În anul 2021 au fost înregistrate 57 de cereri de renunțare la cetățenia română ale persoanelor care au domiciliul actual în Spania. În anul 2022 au fost înregistrate 15 de cereri de renunțare la cetățenia română ale persoanelor care au domiciliul actual în Spania” a precizat Autoritatea Națională pentru Cetățenie.
Numărul românilor din Spania care renunță oficial e mult mai mic decât al celor care au obținut cetățenia spaniolă. Spre exemplu, numai în 2020, potrivit Ministerului spaniol responsabil, au obținut cetățenie spaniolă 1.795 de români.
Cererea de renunțare la cetăţenia română și documentele se depun la secretariatul tehnic al Comisiei pentru Cetăţenie la sediul ANC din Bucureşti. În alternativă, se depune și la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.
Acte necesare pentru a renunța la cetățenia română
- Paşaport/carte de identitate;
- Procură specială pentru depunerea cererii de renunţare (autentificată la notar sau la misiunea diplomatică/oficiul consular).
- Adeverinţă privind debitele către stat eliberată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) de la ultimul domiciliu din România (original);
- Adeverinţă privind debitele către stat eliberată de direcţia de impozite şi taxe locale a primăriei de la ultimul domiciliu din România (original);
- Declaraţie pe propria răspundere privind debitele faţă de persoane fizice sau juridice din România (autentificată la notar sau la misiunea diplomatică/oficiul consular);
- Acte de stare civilă (certificate de naştere, de căsătorie, divorţ)
- Promisiunea acordării cetăţeniei statului de domiciliu (apostilată/supralegalizată, original şi copie legalizată, cu traducerea legalizată în limba română) sau
- Dovada obţinerii cetăţeniei statului de domiciliu (apostilată/supralegalizată, original şi copie legalizată, cu traducerea legalizată în limba română) sau paşaportul străin (original şi copie legalizată).
- Două fotografii color, de dată recentă, 3,5 cm x 4,5 cm.
- Taxa consulară este în valoare de 605 euro. Pierderea cetăţeniei române prin renunţare are loc la data eliberării adeverinţei de renunţare la cetăţenia română.