Ce se întâmplă, de fapt, la Asia Express. Un cameraman de la Antena 1 a spus adevărul
Asia Express este una dintre cele mai urmărite emisiuni de pe micile ecrane, la momentul actual. Atât concurenții, cât și întrega echipă de coordonare și filmare trec prin situații dificile, pe parcursul probelor. Zilnic, filmează în locații noi și trebuie să țină pasul cu echipele care participă pe Drumul Zeilor. Unul dintre cameramani a oferit câteva detalii legate de experiența trăită în show-ul de la Antena 1.
Mona Segall a mărturisit, la „Jurnal de călătorie – Asia Expess”, că nu au reușit să descopere Thailanda în primul sezon. Motiv pentru care s-au întors, la o distanță de câteva sezoane. Este una dintre zonele în care concurenții au avut de îndeplinit anumite misiuni. De altfel, provocări au existat și pentru echipa de producție.
„Thailanda… nu am reușit să o explorăm, nu am reușit să o cunoaștem. A fost doar finalul primului sezon. Primul sezon a fost mult mai scurt, dar am apucat să fim aici. Am apucat să fim aici, să ne placă, să ne îndrăgostim. Thailanda este o țară foarte frumoasă și oriunde mergem, oriunde întorci camera, vezi lucruri frumoase și colorate. Nu suntem în pericol, pentru că în afară de insecte și multe grade și de imposibilitatea de a respira, totul e foarte frumos, foarte bine și plăcut”, a spus Mona Segall.
Un cameraman de la Asia Express, Antena 1, a dezvăluit care sunt condițiile de filmare pe Drumul Zeilor
Unul dintre cameramani a explicat condițiile de lucru, în show-ul Asia Express de anul acesta. Dacă în sezonul trecut au înfruntat temperaturi scăzute, de data aceasta au fost nevoiți să îndure canicula. De altfel, există și alte aspecte care pot face totul mai dificil. Pe lângă toate aceste lucruri, echipele trebuie să transporte și echipamentul și să aibă atenție la totul din jur.
„Dacă anul trecut am înghețat de frig, în America, anul ăsta e grav. Deci, căldură de la 37-38 de grade, atât îmi arată termometrul, dar cred că sunt mai multe grade. Pur și simplu am băut minimum 10 litri de apă pe zi. Ne-am dat cu creme de soare, deja ne-am ars pe față, pe membre, pe unde am fost descoperiți, cu toate că ne-au dat o cremă de protecție care are factor de protecție 110%. N-am mai văzut niciodată până acum, dar tot ne-am ars. (…) Cel mai des mijloc de transport găsit, aici, în Thailanda, de concurenți, sunt pick-up-urile acestea. Vreau să vă spun că 90% din transportul pe care l-am avut până acum a fost în pick-up, în bena din spate.
(…) Aceste mijloace de transport au amortizoarele pe spate foarte dure. La orice dâmb, eu care stau în spate, sar câte jumătate de metru”, a precizat unul dintre operatori.
Sursă foto: captură Antena 1