Ce spune inginerul care a reabilitat Pasajul Unirii: „Vor mai fi incidente acolo / Era și înainte o poartă de gabarit, dar pusă pe un postament” | VIDEO EXCLUSIV
This browser does not support the video element.
Marius Coaje, fost consilier personal al fostului primar general Gabriela Firea, a precizat, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, că înălțimea Pasajului Unirii nu a fost micșorată după reabilitarea structurii din centrul Capitalei. Potrivit lui Coaje, care a fost șeful de lucrări de la Pasajul Unirii, în acea zonă vor mai fi incidente.
„Nu e cazul să vorbim de probleme la Pasajul Unirii. Probleme a avut acest pasaj până s-a intervenit asupra lui. În momentul de față este pus în siguranță. Ce vedem cu acele TIR-uri, autocare, care lovesc bara respectivă, poarta de gabarit de la intrare, într-adevăr, în trecut, rămâneau aceste camioane în interiorul pasajului, se dezumflau roțile și erau scoase afară.
Era și înainte o poartă de gabarit, tot 3,5 metri avea înălțime, dar, din păcare, era pusă pe un postament, de încă 20 de centimetri, și toată lumea putea să treacă pe acolo”, a precizat Marius Coaje în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.
Întreaga emisiune poate fi vizionată AICI:
Potrivit lui Marius Coaje, șoferii care lovesc această poartă nu sunt atenți la semnele de circulație din zonă, care avertizează cu privire la înălțimea pasajului.
„În acest moment avem totul ca la carte, sunt 3,5 metri înălțime, se poate măsura de către oricine”
„În acest moment avem totul ca la carte, sunt 3,5 metri înălțime, se poate măsura de către oricine. Șoferii care lovesc această poartă nu sunt atenți la semnele de circulație, și nici nu-și cunosc mașinile pe care le conduc.
Acest pasaj nu putea fi mai înalt, pentru că sub el avem caseta Dâmboviței (…) Vor mai avea loc, cu siguranță, incidente acolo, până când oamenii vor înțelege că trebuie să respectăm semnele de circulație.