Ce spune ministrul Sănătății despre un eventual val 6 al pandemiei de COVID-19 | VIDEO
This browser does not support the video element.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit marți, în cadrul unei conferințe de presă, despre eventualitatea apariției unui nou val de infectări cu SARS-CoV-2 în România.
Acesta a declarat că în acest moment nu poate să vorbească despre apariția unui nou val, dar le-a recomandat românilor să fie prudenți în continuare, chiar dacă restricțiile au fost ridicate, odată cu decizia de neprelungire a stării de alertă la nivel național.
Eu nu vreau să mă hazardez să fac afirmații tranșante, mai ales când e vorba despre un agent biologic cu o foarte mare variabilitate genetică. Așteptăm toamna, nu ca să vină un nou val, ci să vedem dacă particularitățile în ceea ce privește transmisibilitatea și patogenitatea unor tulpini, variante emergente, ne pun în situația apariției unui astfel de val. Din cauza asta, este bine să fim reținuți și atunci când discutăm despre reguli, pentru că regulile pot fi legiferate sau pot fi practicate. Rămân în continuare adeptul practicării regulilor de protecție individuală, care duc la protecția comunității, iar lucrul acesta, dacă se va dovedi necesar, trebuie să îl avem în vedere pe tot parcursul acestui an. Nu trebuie să fim excesivi, dar nici nu putem să fim imprudenți”, a declarat ministrul Alexandru Rafila.
Alexandru Rafila: Recomandăm în continuare purtarea măștii de protecție în unele spații
Ministrul a explicat că, totuși, deși se renunță la restricții, România se confruntă în continuare cu o transmitere comunitară a coronavirusului, deși a existat o scădere rapidă a numărului de cazuri de infectare.
Astfel, el le recomandă românilor să fie prudenți în continuare, astfel încât să fie evitată o creștere a numărului de cazuri.
„Continuăm să recomandăm purtarea măștii de protecție în spațiile deschise aglomerate, de exemplu în piețe sau în spații extrem de aglomerate, în mijloacele de transport în comun, în spațiile închise, inclusiv în unitățile sanitare, și nu mă refer la personalul medical, pentru că în acest caz, masca face parte din echipamentul de protecție, ne referim la pacienți sau la aparținătorii acestora, în grădinițe, școli și universități, atât pentru personalul didactic și nedidactic, cât și pentru elevi.
De asemenea, evitarea spațiilor aglomerate, fie că ele sunt închise sau deschise, rămâne o recomandare care ar trebui să fie luată în considerare de către cetățeni. Spălatul mâinilor, utilizarea unui antiseptic, rămân valabile și previn nu numai infecția cu noul coronavirus.
Mijloacele de transport în comun și unitățile de interes public trebuie, tot așa, curățate și dezinfectate periodic, iar în cazul persoanelor la care apar simptome de îmbolnăvire, testarea, prezentarea la medicul de familie și, în cazul unui test pozitiv, prezentarea la un centru de evaluare sau la UPU sunt importante pentru a putea fi evaluați, pentru a primi tratament specific antiviral”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.