Ce urmează pentru Donald Trump după ce a fost găsit vinovat. Ar putea fi PREȘEDINTE DIN ÎNCHISOARE, dacă l-ar învinge pe Joe Biden la alegeri?
Donald Trump, primul fost preşedinte al SUA care a fost condamnat pentru o infracţiune, va rămâne în libertate în timp își aşteaptă sentinţa, care va fi dată în 11 iulie, şi ar putea evita o pedeapsă cu închisoarea pentru falsificarea înregistrărilor contabile, prin care a încercat să ascundă o plată pentru tăcerea vedetei porno Stormy Daniels, scrie Reuters.
Donald Trump a fost găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare. Rămas singurul candidat al Partidului Republican după retragerea celorlalți, Donald Trump se consideră nevinovat. El consideră verdictul ca fiind „rușinos” și „fals”.
Judecătorul care prezidează cazul, Juan Merchan, trebuie mai întâi să aprobe verdictul şi să pronunţe o hotărâre definitivă, deşi aceasta este de obicei o formalitate.
Ce se va întâmpla după verdictul de vinovăție?
Persoanele acuzate în New York pentru infracţiuni similare sunt de obicei condamnate în câteva săptămâni de la pronunţarea verdictului, dar disputele juridice ulterioare verdictului pot duce uneori la întârzieri de luni de zile.
Între timp, avocaţii şi procurorii vor recomanda sentinţe şi apoi se vor confrunta pe marginea lor la audierea pentru sentinţa lui Trump, unde judecătorul Merchan va lua o decizie.
Va merge Donald Trump la închisoare?
Acest lucru este puţin probabil. Pedeapsa maximă pentru acuzația adusă lui Trump de falsificare a registrelor contabile este de la un an până la patru ani de închisoare. Sunt puține cazurile în care persoane fără antecedente penale condamnate doar pentru falsificarea de registre contabile să primească, în New York, o pedeapsă care să ducă la încarcerare. În astfel de cazuri, de obicei, se dau sentințe precum amenda penală sau o condamnare cu suspendare, sub probațiune.
Inculpaţii care ajung să fie condamnaţi la închisoare cu executare pentru falsificarea registrelor contabile au, cei mai mulți dintre ei, condamnări și pentru alte infracțiuni, cum ar fi fraudă sau furt calificat, și în majoritata cazurilor, nu stau mai mult de un an în spatele gratiilor.
Dacă va fi condamnat la închisoare, Donald Trump ar putea fi plasat în arest la domiciliu sau sub control judiciar, cu interdicții de deplasare, mai degrabă decât să fie încarcerat. Fiind fost președinte al SUA, Donal Trump beneficiază de paza Serviciului Secret pe viaţă, iar măsurile pentru a-l ţine în siguranţă în spatele gratiilor ar putea fi complicate.
De asemenea, Trump ar putea fi eliberat pe cauţiune în timp ce va face apel la condamnare.
Poate Trump să facă apel la decizie?
Da, Donald Trump poate să aducă argumente pe care judecătorul care a dat sentința la judecata în fond, Juan Merchan, le-a respins înainte de proces, inclusiv faptul că acuzaţia este eronată din punct de vedere juridic şi motivată politic.
De asemenea, apărarea lui Donald Trump ar putea să susţină că judecătorul Merchan l-a privat de un proces echitabil și ar putea invoca erori judiciare, inclusiv faptul că a permis mărturia necenzurată a unei vedete porno care a declarat că a făcut sex cu Trump, despre care avocaţii săi au spus că a fost gratuită şi a avut ca scop să aducă juriul împotriva fostului președinte.
Avocații lui ar putea invoca faptul că acuzaţiile au fost necorespunzătoare din punct de vedere juridic. Falsificarea înregistrărilor contabile este un delict minor în New York, dar ajunge să fie infracţiune atunci când este făcută pentru a ajuta la comiterea sau ascunderea unei alte infracţiuni. În cazul lui Trump, biroul procurorului Alvin Bragg a arătat că acea altă infracţiune a fost o conspiraţie pentru a încălca o lege electorală de stat.
Avocaţii lui Trump au susţinut însă că legea statului nu se aplică în cazul alegerilor federale.
Ar putea Donald Trump să mai candideze la alegerile prezidențiale?
Da. Constituţia SUA cere doar ca un candidat la președinție să aibă cel puţin 35 de ani şi să fie cetăţean americani care a locuit în ţară timp de 14 ani.
Nicio pedeapsă cu închisoarea nu ar afecta candidatura lui Donald Trump, iar dacă va fi ales, nu va avea interdicții de a fi preşedinte.
Teoretic, dacă l-ar învinge pe Joe Biden și ar avea o condamnare la închisoare cu executare, Donald Trump ar putea depune jurământul din închisoare, în ziua învestirii, 20 ianuarie 2025.
Campaniile electorale pentru președinție nu sunt fără precedent în SUA. În 1920, candidatul Partidului Socialist al Americii, Eugene Debs, a candidat la președinția SUA din închisoare, obținând puțin peste 910.000 de voturi.
CITEȘTE ȘI:
Ivanka Trump, prima REACȚIE după condamnarea lui Donald Trump