Cea mai lungă perioadă de SECETĂ din ultimul secol schimbă harta României. În unele zone, au secat și râuri lungi de 14 km

Publicat: 05 09. 2024, 20:01
Actualizat: 05 09. 2024, 21:00
FOTO - Captură video

Patru râuri au secat, 32 sunt în pericol să dispară şi ele, după cea mai lungă secetă din ultimul secol. În Moldova, Transilvania, Oltenia şi Banat, în locul lor au rămas albii pline cu bolovani şi nisip, iar zeci de mii de oameni din sute de localităţi primesc apă cu porţia, doar câteva ore pe zi.

Astfel, cea mai lungă perioadă de secetă din ultimii 100 de ani schimbă harta României, notează observatornews.ro.

De exemplu, la 20 de kilometri de Târgu Jiu, pietrele şi nisipul care erau acolo, până luna trecută, pe fundul unui curs lat de apă, au ieșit la vedere. A fost învins de seceta care usucă pământul de aproximativ un an. Acum, te întâmpină doar un peisaj sterp şi neprimitor, fără pic de lichid vital.

În albia râului Sohodol, care are o lungime de 14 kilometri, n-a mai rămas nici măcar un fir de apă. Mai sunt doar câteva băltoace, pietre şi nisip. Localnicii spun că râul n-a mai secat niciodată în această zonă.

Și, de atâta secetă, nici măcar pânza de apă freatică nu a scăpat. În 388 de localități oamenii primesc apă cu porţia.

„E strigător la cer”

„Aşa ceva eu n-am văzut. E strigător la cer. Nu avem apă şi avem la program, câte două ore, dacă ne nimerim acasă, bine, dacă nu, rămânem fără apă. Mor şi păsările de sete”, spune o localnică afectată de această măsură.

Situaţia este gravă, cam în toată țara! Patru râuri din ţară au secat, iar 32, din Transilvania, Moldova, Oltenia sunt în pericol să dispară, din cauza  lipsei precipitaţiilor.

„Este 100% compromisă fauna, populaţia de peşte. Resursa acvatică a dispărut pe toate segmentele pe unde apa a dispărut, dar avem probleme şi cu factorul poluant, deoarece într-un debit scăzut o să avem o mai mare concentrare a poluantului”, spune Claudiu Fiu, Asociaţia Pescarilor Gorj.

„Perioadele îndelungate de secetă cum a fost cea de acum pot afecta pe termen foarte lung viaţa peştilor existând posibilitatea să dureze zeci de ani ca populaţiile de peşti să se refacă”, explică și Cristina Merfu, Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj.

Seceta severă a distrus şi rezervaţiile naturale, cum ar fi Delta Neajlovului, din Parcul Natural Comana, care arată deprimant în această perioadă. Apele care au secat lasă vederii mâlul negru, crăpat de uscăciune.

Zona verde, care atrăgea sute de turişti în fiecare sfârşit de săptămână, era casă pentru zeci de specii protejate de păsări şi plante.

FOTO – Captură video: Observator TV