Prima pagină » Actualitate » Cea mai nouă șosea din România, finalizată în decembrie 2022. Are 25 de kilometri și rivalizează în frumusețe cu Transfăgărășan și Transalpina

Cea mai nouă șosea din România, finalizată în decembrie 2022. Are 25 de kilometri și rivalizează în frumusețe cu Transfăgărășan și Transalpina

Cea mai nouă șosea din România, finalizată în decembrie 2022. Are 25 de kilometri și rivalizează în frumusețe cu Transfăgărășan și Transalpina

A fost finalizat Drumul Apusenilor, un traseu de peste 25 de km. Este vorba de cea mai nouă șosea din România, care rivalizează în frumusețe cu Transfăgărășan și Transalpina.

Lucrările la „Drumul Apuseni” au fost finalizate.

”După doi ani de la debutul lucrărilor am reușit să finalizăm întregul proiect, care a vizat, pe lângă modernizarea structurii rutiere a celor 25 de km de drum județean și alte obiective de investiții extrem de importante: 7 poduri, inclusiv podul peste râul Crișul Repede, 280 de accese la proprietățile situate pe traseu, peste 9,5 km de trotuare, ș.a. Importanța acestei investiții din fonduri europene este una aparte, întrucât drumul traversează una dintre cele mai atractive și spectaculoase zone ale Munților Apuseni. În plus, vor fi create, în mod evident, noi oportunități reale de dezvoltare economică, socială și turistică”, precizează reprezentanții Consiliului Județean Cluj.

Traseu de 25 de kilometri. Investiție de 132 milioane de lei

Traseul județean de importanță turistică, în lungime totală de peste 25 km, începe de la intrarea în localitatea Valea Drăganului (intersecția cu DN1), continuă până în proximitatea Barajului Drăgan-Floroiu și ajunge până la limita administrativă cu județul Bihor.

De mare complexitate și amploare, lucrările au vizat întreaga structură a carosabilului, începând de la fundație și până la așternerea covorulu‬i asfaltic în două straturi, binder și uzură.

Totodată, au mai fost modernizate peste 80 de podețe și 7 poduri, din care cel amplasat pe râul Crișul Repede a fost construit de la zero.

Tot în cadrul proiectului au mai fost construite 9,5 km de trotuare, 7 stații de autobuz, 5 zone de parking auto și amenajate peste 50 de intersecții pe drumurile laterale.

Totodată, în vederea creșterii siguranței rutiere au fost montați 10,6 km de parapeți metalici, construiți 7,2 km de ziduri de sprijin și realizat întreg sistemul de semnalizare și marcaj auto.

Lucrările de modernizare la „Drumul Apusenilor” au avut o valoare de 132.000.000 de lei, scrie stiridecluj.ro.

Mihai a urmat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității București între anii 2009-2012, după un an petrecut la SNSPA. A lucrat la numeroase publicații, dar și în agenții ... vezi toate articolele

Citește și