Cea mai PURĂ apă din lume se află în România. Unde se află izvorul numit și „Elixirul Vieții”, locul sacru al dacilor
În munții Bucegi, între Lacurile Bolboci și Scropoasa se află un loc retras și pitoresc numit 7 Izvoare, la altitudinea de 1.300 de metri. Aici, apele pure țâșnesc dintr-un lac subteran infinit, despre care spune că nu a secat vreodată.
La noi în țară se ascunde o apă incredibilă care ar fi fost băută chiar de Zamolxe, spun legendele. Specialiștii au descoperit după multe analize că indică un număr de zero bacterii, lucru pe care nu l-au mai întâlnit.
Pentru a ajunge la Cascada 7 Izvoare trebuie să pleci din Moroeni, județul Dâmbovița, pe drumul județean 714 și să ții drumul. Apoi, se face un urcuș pe un teren accidentat, pe care trebuie să fii vigilent. Locul va fi ușor de recunoscut, iar în apropiere vei vedea și o cabană care folosește ca loc de captare al apei și îmbuteliere.
Izvorul curge neîntrerupt de acum două mii de ani
Potrivit specialiștilor, izvorul curge neîntrerupt de acum două mii de ani, a potolit setea unor generații, a vindecat bolnavi și l-a răcorit pe însuși zeul dacilor Zamolxe.
Potrivit Șapteizvoare.ro, încă din anul 1923 au existat primele teste ale apei din Bucegi, reluate în 1981 și 1989. Testele chimice au confirmat de fiecare dată calitatea apei și puritatea, neasemuite în lume. Izvorâtă din adâncul Munților Bucegi, zona cunoscută că nefiind poluată, 7 Izvoare este o apă minerală 100% pură. Mai mult, oamenii de știință spun că apa de aici trece printr-un câmp magnetic.
Au apărut zvonuri că accesul la izvoare ar fi fost restricționat de Nicolae Ceaușescu după ce în lume s-ar fi dat vestea despre apa cea mai curată pe care doar România o avea. Fostul președinte român ar fi fost convins într-un timp că cele șapte izvoare dețin secretul nemuririi. Se spunea inclusiv că specialiștii cooptați de lider ar fi descoperit un lac subteran care se află chiar sub stânca din care izvorăște cascada la suprafață.
De asemenea, specialiștii s-au ocupat de cascadă, printre care Grigore Marinescu sau Gheorghe Murceanu. Concluziile lor au fost confirmate ulterior de francezi, care au primit câteva mostre de apă. În plus, alte analize au fost făcute și după 1990 de institute din Germania, care au stabilit că apa din munţii Bucegi are parametrii optimi de puritate.
Cum menționam mai devreme, există două teorii cu privire la fenomenul de la cabana 7 izvoare. Fie că apa trece printr-un câmp magnetic, anomalii de acest fel fiind descoperite în zonă, fie că aceasta străbate un zăcământ de argint care o purifică.