Ceasul care a aparținut ultimului împărat al Chinei, vândut la un preț record de peste 5 milioane dolari. Ce marcă CELEBRĂ a creat „bijuteria” unicat
Un ceas care i-a aparţinut ultimului împărat al Chinei, Puyi, din dinastia Qing, a cărui viaţă a stat la baza filmului recompensat cu nouă premii Oscar „The Last Emperor”, a fost vândut cu preţul record de 5,1 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii organizate marţi la Hong Kong.
Un colecţionar asiatic care locuieşte în Hong Kong şi care a licitat prin telefon a cumpărat acel ceas, un model rar Patek Philippe, care i-a aparţinut lui Aisin-Gioro Pu Yi, potrivit casei de licitaţii Phillips Asia. Preţul de vânzare nu include comisionul casei organizatoare, scrie Reuters.
Thomas Perazzi, directorul departamentului de ceasuri de la Phillips Asia, a declarat pentru Reuters că acesta este „cel mai mare preţ” plătit pentru un ceas de mână care i-a aparţinut vreodată unui împărat.
Ceasul este unul dintre cele doar opt modele cunoscute din gama Patek Philippe Reference 96 Quantieme Lune şi i-a fost oferit de împăratul Pu Yi translatorului său rus atunci când a fost încarcerat în Uniunea Sovietică, au precizat organizatorii licitaţiei. Ceasul fusese estimat la un preţ de vânzare de 3 milioane de dolari.
Printre alte ceasuri care le-au aparţinut unor împăraţi şi au fost vândute la licitaţie se numără un model Patek Philippe al ultimului împărat etiopian Haile Selassie, ce a fost vândut cu 2,9 milioane de dolari în 2017.
Un ceas Rolex al ultimului împărat din Vietnam, Bao Dai, a fost tranzacţionat cu 5 milioane de dolari la o licitaţie organizată în 2017.
Născut în 1906, Aisin-Gioro Pu Yi a fost ultimul împărat al Chinei şi totodată al 12-lea şi ultimul împărat din dinastia Qing, care şi-a început domnia la vârsta de doi ani.
Casa de licitații a investigat vreme de 3 ani autenticitatea ceasului
După înfrângerea Japoniei în 1945 la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, Pu Yi a fost capturat pe Aeroportul Shenyang din China de trupele Armatei Roşii sovietice. A fost deţinut ca prizonier de război şi încarcerat în lagărul de detenţie Habarovsk din Rusia, timp de cinci ani.
Casa de licitaţii a dezvăluit că a petrecut trei ani colaborând cu specialişti în ceasuri, istorici, jurnalişti şi oameni de ştiinţă pentru a examina istoricul acestui ceas şi pentru a-i verifica provenienţa.
Thomas Perazzi a spus că ceasul vândut marţi la licitaţie era considerat cel mai bun model Patek Philippe de la acea vreme.
Jurnalistul Russell Working, care l-a intervievat pe translatorul lui Pu Yi, Gheorghi Permiakov, în anul 2001, a dezvăluit că fostul împărat chinez i-a dăruit acel ceas interpretului rus în ultima sa zi petrecută în Uniunea Sovietică, înainte să fie extrădat înapoi în China