Cei 1.500.000 de pensionari din România care vor PIERDE 1.250 lei, din 2025
Aproximativ 1.500.000 de pensionari români pierd un important ajutor oferit de statul român. Din 2025, acești oameni rămân fără 1500 de lei, potrivit legilor în vigoare.
Veștile nu sunt deloc bune pentru românii care au beneficiat până în prezent de cardul pentru alimente.
Începând cu anul viitor, acest ajutor se va reduce substanțial.
Ce valoare are cardul de alimente
Până atunci, în aceste zile, autoritățile au aprobat încărcarea unei noi tranșe de bani pe cardul de alimente. Acest voucher primește o dată la două luni suma de 250 de lei.
Dintre beneficiarii cardului de alimente, undeva la 1.500.000 sunt pensionari, scrie newsweek.ro. Restul de 500.000, persoane cu venituri mici.
Potrivit legii, beneficiază de cardul de alimente doar pensionarii cu venituri mai mici de 2210 lei. Până la data de 1 septembrie, acest prag fusese stabilit la 2000 de lei, dar a fost majoraty cu 210 lei după intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor, care a dus la majorări și o creștere, în medie, cu aproape 700 de lei net.
În total, românii primesc un ajutor anual de 1500 de lei, bani virați în șase tranșe egale, a câte 250 de lei, o dată la două luni.
Din 2025, ajutorul se reduce cu nu mai puțin de 1.250 de lei, potrivit newsweek.ro. Astfel, în loc de 6 tranșe de 250 de lei, pensionarii vor primi, de anul viitor, doar două tranșe, de câte 125 de lei fiecare, o dată la șase luni.
Consecința ar fi că undeva la 1.500.000 de pensionari vor pierde 1.250 de lei, din 2025.
Cine beneficiază de ajutorul pentru alimente
Cardul de alimente este eligibil pentru persoanele vulnerabile, după cum urmează:
- persoanele – copii şi adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.210 lei;
- familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;
- familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;
- familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare.
CITEȘTE ȘI:
Pensionarii care NU vor mai primi cardurile sociale de alimente, după recalcularea pensiilor
Mai PUȚINI bani pentru românii cu carduri de alimente. La cât vor scădea sumele