8 ȘTIRI DE LA ORA 8. S-a înregistrat cel mai slab bilanț al vaccinării în România, din 27 ianuarie până acum
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat duminică, 18 iulie, că – în ultimele 24 de ore – doar 8.063 de români s-au imunizat împotriva COVID-19 în România.
Potrivit Antena 1, e cel mai slab bilanț, din 27 ianuarie până acum. Dintre cele peste 8.000 de persoane vaccinate, au fost inoculate cu prima doză, iar 3.472 au făcut rapelul, mai arată datele transmise de CNCAV.
Horoscopul zilei de 19 iulie 2021. Lună Neagră în zodia Gemeni
Horoscopul zilei de 19 iulie 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate.
După 9 ani, iată că astăzi Luna Neagră va intra din nou în zodia Gemeni, zodie pe care o va traversa până pe data de 15 aprilie 2022. Luna Neagră, denumită și Lilith în astrologie, este de natură karmică și reprezintă temerile noastre, ispita, obsesia, iar acel sector tranzitat din astrograma noastră devine unul magnetic în următoarele 9 luni, adică atâta timp cât Luna Neagră va tranzita Gemenii. Îl dorim cu orice preț, dar ne și sperie.
A murit și al doilea angajat rănit în explozia de la Rafinăria Petromidia, transferat la un spital din Germania. Bilanțul final este de trei persoane decedate
Al doilea angajat al Petromidia Năvodari, rănit în urma exploziei urmate de incendiu, a murit – duminică dimineață – la spitalul din Germania unde fusese transferat. Bilanțul a ajuns, astfel, la trei persoane decedate.
Decesul a fost confirmat de reprezentanții companiei Rompetrol, printr–un mesaj postat pe Facebook, alături de un mesaj de condoleanțe pentru familia acestuia.
Premierul Florin Cîțu, vizită în zonele din județul Alba afectate de inundații: „Urmează partea mai grea, pe termen scurt, să refacem tot ce s-a stricat”
Premierul Florin Cîţu a vizitat, duminică, comunele din județul Alba afectate de inundații. După întâlnirea cu primarii din localitățile respective a declarat că, începând de luni, oamenii ale căror gospodării au fost inundate vor primi sume fixe de bani pentru reconstrucţie.
El a mai spus că faptul că nu au existat victime este un lucru bun, iar oamenii s-au avertizat între ei despre pericolul inundaţiilor.
Bilanț COVID în România, 18 iulie 2021: Aproape 45 de noi cazuri de infectare și doar un deces, în ultimele 24 de ore
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat, prin intermediul unui comunicat, că în România – în ultimele 24 de ore – s-au înregistrat 44 de cazuri noi de COVID-19 și o persoană a decedat.
În București, s-au înregistrat 15 cazuri noi de coronavirus, iar numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 255. Dintre acestea, 30 sunt internate la ATI.
Până duminică, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.081.632 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar „.046.739 de pacienți au fost declarați vindecați.
Andrei Baciu nu crede că vor mai fi restricții naționale, ci doar locale, în cazul unui val 4 al pandemiei: „Funcționează vaccinul și măsurile pe care le avem”
Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a explicat vineri seară, la Digi 24, ce se v-a întâmpla în România, în cazul unui nou val al pandemiei, al patrulea, mai ales că oamenii se așteaptă la noi restricții. Temerea vine și în contextul extinderii tulpinii Delta în intreaga lume.
Andrei Baciu spune că în valul 4 al pandemiei, în condițiile în care există și vaccinul anti-COVID, restricțiile cel mai probabil nu vor mai fi luate la nivel național, ci se vor aplica local, acolo unde este cazul.
Florin Călinescu pleacă de la Pro Tv
Florin Călinescu a anunțat, duminică seară, că renunță la colaborarea cu Pro Tv. Actorul a scris pe o rețea de socializare că va renunța la colaborarea cu ProTv, menționând că urmează să ofere detalii „mai încolo”.
Odată cu renunțarea la „colaborarea cu actualul management”, acesta va pleca și de la emisiunea „Românii au talent”.
Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Tokyo transmit că au identificat 15 cazuri de infectare cu COVID-19
Organizatorii au identificat 15 persoane infectate cu virsulul SARS-CoV-2 la Jocurile Olimpice găzduite de Tokyo, Japonia.
Primul caz de Covid raportat în Satul Olimpic se referă la o persoană din străinătate, dar nu la un sportiv. Nici identitatea şi nici starea de sănătate nu au fost dezvăluite.
Celelalte persoane infectate sunt 7 lucrători contractuali, şase angajaţi ai comitetului local de organizare şi doi reprezentanţi ai presei.