Cel mai tânăr român vaccinat până acum numai ce a împlinit 16 ani. Ce mesaj le transmite el românilor
Cel mai tânăr român care s-a vaccinat împotriva COVID-19 până în prezent este un adolescent de 16 ani din București.
Victor Gabriel Antonescu a împlinit 16 ani acum trei zile și suferă de o boală cronică, informează site-ul agenției Agerpres.
Tânărul a fost vaccinat cu serul produs de Pfizer-BioNTech într-un centru de vaccinare din Ploiești, acolo unde părinții săi au reușit să găsească un loc disponibil.
„Am zis că ar fi o oportunitate foarte bună pentru mine să scap de virusul ăsta, să pot ieşi mai relaxat pe stradă şi oriunde vreau. Nu mi-a fost teamă”, a declarat adolescentul după ce i-a fost administrată prima doză de vaccin.
Ce le recomandă cel mai tânăr român vaccinat oamenilor?
Băiatul îi sfătuiește pe români să se vaccineze împotriva noului tip de coronavirus și subliniază că serul este unul sigur din moment ce a fost pus pe piață.
După ce a fost vaccinat, Victor Gabriel a primit o diplomă de apreciere „pentru curajul și exemplul oferit” de cel mai tânăr român vaccinat împotriva COVID-19.
Diploma i-a fost oferită de prefectul județului Prahova, Cristian Ionescu.
„Mă bucur să particip la vaccinarea celui mai tânăr român. Îi urez multă sănătate şi îl felicit pentru acest pas important făcut pentru sănătatea lui şi a celorlalţi”, a spus Ionescu.
Aproape 50.000 de persoane au fost vaccinate în 24 de ore în România
Conform datelor furnizate de Comitetul naţional pentru vaccinarea antiCovid (CNCAV), în ultimele 24 de ore în România s-au imunizat 48.638 de persoane. Din totalul acestor doze, 32.918 au fost de la Pfizer, 7.414, de la AstraZeneca şi 8.306, de la Moderna.
De la debutul campaniei de vaccinare, adică data de 27 decembrie 2020, și până în prezent au fost administrate 1.781.602 de doze de vaccin antiCovid unui număr de 1.160.103 persoane. Dintre acestea, 515.395 au primit o doză, iar 644.708 au beneficiat şi de doza a doua.
Tot în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 57 de reacţii adverse, una de tip local şi 56 de tip general. În total, de la începutul imunizării, s-au înregistrat 5.978 de reacţii adverse la vaccinurile Pfizer, Moderna şi AstraZeneca.