Prima pagină » Actualitate » Cele 3 zile în care îți este interzis să speli rufe. Ce se află în spatele obiceiului respectat de mulți români

Cele 3 zile în care îți este interzis să speli rufe. Ce se află în spatele obiceiului respectat de mulți români

Cele 3 zile în care îți este interzis să speli rufe. Ce se află în spatele obiceiului respectat de mulți români

Potrivit unor vechi tradiții, există 3 zile în care îți este interzis să speli rufe: miercuri, vineri și duminică. Însă, ce se află în spatele obiceiului respectat de mulți români? Iată detaliile mai jos, în articol.

Din generație în generație s-au transmis o multitudine de obiceiuri, tradiții populare și cutume religioase. Printre acestea se numără și o veche tradiție potrivit căreia nu este bine să speli miercurea, vinerea și duminica. Acest obicei este, încă, respectat în anumite părți ale României, îndeosebi în zonele rurale.

Primele două zile – miercurea și vinerea – sunt considerate sfinte, așa cum arată calendarul ortodox. În cele două zile, creștinilor li se recomandă să țină post, să meargă la biserică și să se roage. De altfel, potrivit tradiției, în zilele menționate nu ar trebui să se îndeplinească activitățile ce țin de curățenia și ordinea în gospodărie.

Vezi și Cât merge darul la nuntă în septembrie 2024. Acesta este ghidul complet pentru calcularea darului de nuntă

Vezi și GREȘEALA uriaşă pe care o fac românii toamna la curte sau la bloc. Locatarii riscă amenzi usturătoare

Miercuri, vineri și duminică – cele 3 zile în care îți este interzis să speli rufe

Potrivit credinței populare, persoanele care spală rufe miercurea sau vinerea ar putea să atragă energiile negative asupra lor și familiei. În zonele rurale, această tradiție este respectată de mulți dintre români. Se evită îndeplinirea unor sarcini în gospodărie care implică efortul fizic.

De altfel, nici în ziua de duminică nu se spală hainele. Este o zi dedicată odihnei și a petrecerii timpului în familie. Tot în această zi, considerată a fi sfântă, nu ar trebui să fie îndeplinite anumite activități casnice. De altfel, pe lângă cutumele religioase, există și superstiții legate de aceste 3 zile. De pildă, se spune că duminica nu este bine să înșiri mărgele. Credința populară arată că este bine să arunci gunoiul, pentru a atrage pozitivitate.

În anul 2011, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat decizia ca ziua de duminică să devină prima zi a săptămânii în cultul ortodox românesc.

„Pentru noi, creştinii, ziua de Duminică este cea mai importantă zi din timpul săptămânii. La fiecare Sfântă Evanghelie, fie că e vorba de Matei, de Marcu, Luca şi Ioan, veţi găsi menţionat faptul că Hristos a înviat în prima zi din săptămână, adică ziua de Duminică. În mod firesc, săptămâna în biserică trebuie să înceapă cu ziua de Duminică. Pe de altă parte, este o strânsă legătură între ziua de Duminică şi slujbele care sunt oficiate zilele următoare. Avem Duminica a doua după Rusalii şi săptămâna care urmează trebuie să fie a doua după Rusalii. Nu reprezintă o noutate, am cercetat mai multe calendare – şi din 1912, şi din 1916, 1923, prin sondaj – şi în toate aceste calendare săptămâna începe cu ziua de Duminică, este ziua Domnului, cea mai importantă din punct de vedere creştin, şi acest lucru se regăseşte şi în calendarele bisericilor ortodoxe surori”, a explicat preotul Constantin Stoica, de la Patriarhia Română, conform Adevarul.ro.

Sursă foto: Envato (caracter ilustrativ)

A căpătat experiență în trustul Intact Media Group și a activat, ulterior, în echipa Kanal D. În 2019 s-a alăturat trustului Gândul Media Network, semnând articole în CIAO, VERDICT, CANCAN ... vezi toate articolele