Prima pagină » Actualitate » Centrele sociale, luate la puricat de instituțiile statului. Bilanț: 15 au fost ÎNCHISE, 26 au activitatea suspendată

Centrele sociale, luate la puricat de instituțiile statului. Bilanț: 15 au fost ÎNCHISE, 26 au activitatea suspendată

Centrele sociale, luate la puricat de instituțiile statului. Bilanț: 15 au fost ÎNCHISE, 26 au activitatea suspendată

Numai în ziua de miercuri, 13 iulie, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a controlat 532 de servicii sociale, conform datelor oficiale. Bilanțul acestei razii arată realitatea din sistem.

Astfel, numai miercuri, trei centre au fost închise de inspectorii ANPIS din cauza neregulilor descoperite.

Controalele, cerute de premierul Marcel Ciolacu

În total, în trei zile de verificări (10, 11 și 12 iulie 2023), ANPIS a constatat probleme la mai multe centre sociale, 15 dintre acestea fiind închise. Pentru alte 26 s-a luat măsura suspendării activității.

De asemenea, ANPIS a dat 60 de amenzi, în valoare totală de 771.000 de lei.

Potrivit datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială după primele trei zile de controale, au fost verificate 1.545 de servicii sociale.

Cele 15 centre închise sunt din:

  • Bucureşti – 6 (Elite Senior SRL- fără licență de funcționare; Cămin de bătrâni Senior Center SRL; Asociaţia Duță – fără licență de funcționare; Modul Pavilionar de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică Alexandra” Sector 1; Cămin de bătrâni „Amurg Liniştit”; Teomar Sante SRL);
  • Constanţa – 2 (Căminul de bătrâni „Sf. Constantin şi Elena SRL”, din Eforie Nord, str Cameliei nr. 20; Căminul de bătrâni „Sf. Constantin şi Elena SRL”, din Eforie Nord, str Călugăreni nr. 45);
  • Satu Mare – 1 (Serviciul Cămin pentru persoane vârstnice Argint);
  • Maramureş – 2 (Asociatia „Anahelp”; SC Eliam Vavbraha SRL);
  • Giurgiu – 1;
  • Hunedoara – 1;
  • Mureş – 1;
  • Neamţ – 1 (CPV Pangrati).

Pentru alte 26 de centre sociale, a fost decisă suspendarea activității. Acestea sunt în:

  • Bucureşti – 13 (Casa de tip familial „Floare de Colţ” DGASPC S4, Apartament de tip familial „Floare de Colţ” DGASPC S3, trei unităţi rezidenţiale de tip familial DGASPC S2, CIA „Floarea Speranţei” Sector 3, CABR Milcov DGASPC S1, Locuință maxim protejată Stolnicu Vasile DGASPC S2, Cămin privat pentru bătrâni „Sfînta Cuvioasa Parascheva”, Cămin pentru persoane vârstnice „Sfânta Mina” – fără licență de funcționare, Cămin pentru persoane vârstnice „Nicolae Cajal”, Centrul de ingrijire și asistență „Casa Max”, Geronto Life Med nr.10);
  • Giurgiu -7;
  • Ilfov  – 2;
  • Timiş – 2 (Fundaţia „Sf. Francisc”, Casa de tip familial „Sf. Arhanghel Mihai”);
  • Vâlcea – 1 (Centru rezidenţial pentru persoane vârstnice)”.
  • Arad – 1 (Centru de vârstnici „Casa Bunicii Noştri”).

În urmă cu o săptămână, premierul Marcel Ciolacu a anunţat că s-a dispus un control al statului la toate căminele de bătrâni din țară, după ce aproape 100 de persoane în vârstă au fost salvate de poliţişti şi procurori ai DIICOT în urma efectuării unor percheziţii la trei azile din judeţul Ilfov, unde bătrânii, mulţi cu dizabilităţi, erau bătuţi, înfometaţi şi puşi la muncă forţată.

Vă recomandăm să citiți și:

Cazul „Azilele groazei”. ANCHETA care arată că Primăria Voluntari și autoritățile statului știau ce se întâmplă în aceste centre încă din 2021

Recomandarea video

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
BREAKING | Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste turiștii din locație. Primele imagini cu dezastrul din locație
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești