VIDEO | Cetățean din Republica Moldova, prins la graniță cu un transport ilegal de moaște ale unor sfinți din Ucraina
This browser does not support the video element.
Polițiștii de frontieră ucraineni au descoperit sâmbătă, 8 aprilie, relicvele a 80 de sfinți și a altor obiecte religioase din Ucraina, în mașina unui cetățean al Republicii Moldova. Bărbatul a încercat să traverseze punctul de control Tabaki, deținând ilegal obiectele cu valoare culturală și istorică.
„Grenicerii au găsit obiecte care cel mai probabil au valoare culturală și istorică. În timpul inspecției cabinei camionului Volvo, grănicerii împreună cu vameșii au găsit un chivot (casetă de argint în formă de bisericuță-n.r.) cu moaștele a 80 de sfinți, o icoană și un pupitru”, a declarat Serviciul Grăniceresc de Stat al Ucrainei, citat de site-ul zdg.md.
În urma cercetărilor, s-a aflat că bărbatul a luat obiectele respective de la un prieten din Odesa. Dar mai grav este că racla a fost transportată neglijent, iar moaștele s-au deplasat de la locul lor.
Serviciului de Securitate al Ucrainei a fost informat cu privire la descoperirea făcută în Vama Tabaki.
FOTO & VIDEO – Youtube.com