Prima pagină » Actualitate » Cetățean ucrainean cu permis de conducere fals, depistat de poliţiştii de frontieră gălățeni

Cetățean ucrainean cu permis de conducere fals, depistat de poliţiştii de frontieră gălățeni

Cetățean ucrainean cu permis de conducere fals, depistat de poliţiştii de frontieră gălățeni

Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Galați rutieri au depistat, în data de 15 iulie, un cetățean ucrainean care circula cu un permis auto fals. Bărbatul, K.D., în vârstă de 48 de ani, conducea un autoturism marca Ford, iar în acea zi – la ora 17.20 – a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals, ce avea însemnele autorităților din Ucraina.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului în cauză, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

De asemenea, s-a constatat că bărbatul nu a obținut niciodată dreptul de a conduce autovehicule.

În acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

CITEȘTE ȘI:


 

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, ... vezi toate articolele

Citește și