Prima pagină » Actualitate » Cetățenii din Republica Moldova, panicați de situația din Ucraina, fac provizii: Au luat cu asalt magazinele și au golit rafturile

Cetățenii din Republica Moldova, panicați de situația din Ucraina, fac provizii: Au luat cu asalt magazinele și au golit rafturile

Cetățenii din Republica Moldova, panicați de situația din Ucraina, fac provizii: Au luat cu asalt magazinele și au golit rafturile

Mai mulți cetățeni din Republica Moldova, panicați de situația din Ucraina, au făcut joi provizii. Un magazin din Chișinău a fost luat cu asalt, imagini în acest sens fiind publicate pe o rețea de socializare.

Republica Moldova s-a trezit joi în sunetul bubuiturilor din regiunea de est a Ucrainei. Parlamentul se întrunește în ședință pentru a aproba solicitarea Guvernului de a declara o nouă stare de urgență.

La orele 12, Moldova și-a închis spațiul aerian, toate cursele fiind redirecționate.

Totodată, la granița cu Ucraina s-au format cozi imense de refugiați, ce așteaptă să intre în Moldova, iar pe aeroport au aterizat avioane cu cetățeni ucraineni. Autoritățile de la Chișinău anunță că sunt gata să ofere cazare și sprijinul necesar persoanelor refugiate din zonele cuprinse de operațiunile militare.

Peste 4.000 de cetățeni ucraineni au fugit de războiul declanșat de Rusia și au intrat în Republica Moldova până la ora 17,00, transmite președinta Moldovei, Maia Sandu, într-o postare pe Twitter.

Șefa statului moldovean a anunțat că guvernul său a amenajat tabere provizorii lângă punctele de frontieră Palanca și Ocnița.