Cetățenii Uniunii Europene vor plăti o TAXĂ de 10 lire sterline, la intrarea în Regatul Unit. Ce trebuie să știe românii
This browser does not support the video element.
De anul viitor, cetățenii Uniunii Europene (UE), deci și românii, vor plăti o taxă de 10 lire sterline pentru a intra în Regatul Unit. Noile permise de călătorie vin ca urmare a schimbărilor radicale, cu scopul de a consolida securitatea frontierelor.
În Marea Britanie este una dintre cele mai mari comunități de români, un milion de conaționali trăind acolo, potrivit Digi 24.
Așadar, românii care vor să călătorească în Regatul Unit și nu au nevoie de viză vor trebui să solicite un permis pentru a intra în țară. Costă 10 lire sterline, permite călătorii multiple și este valabil timp de doi ani sau până la expirarea pașaportului călătorului.
Regula se va aplica nu doar românilor, ci tuturor celor care vor intra în Regatul Unit fără viză. Așadar, vizitatorii din peste 40 de țări, inclusiv SUA, Australia, Japonia, Israel și Hong Kong, vor fi incluși începând cu ianuarie 2025, scrie Financial Times.
Din aprilie, lista va fi extinsă pentru a include cetățenii UE. Pasagerii în tranzit care au escală într-un aeroport din Regatul Unit sunt nevoiți să solicite și ei un astfel de permis.
Schema a fost testată cu cetățeni care călătoresc în Regatul Unit, din șapte țări din Orientul Mijlociu. Luna trecută, reprezentanții Aeroportului Heathrow au avertizat că, din această cauză, au pierdut 90.000 de pasageri care ar fi avut escală în țară.
În prezent, turiștii care au nevoie de viză, pentru a intra în Regatul Unit, vor trebui în continuare să obțină una.
Sursă Foto – caracter ilustrativ: Shutterstock