Charles Michel DEMISIONEAZĂ de la conducerea Consiliului European

Publicat: 07 01. 2024, 10:37

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, va candida la alegerile pentru Parlamentul European din iunie.

Astfel, cel mai târziu la jumătatea lunii iulie, el va părăsi funcția pe care o ocupă în prezent.

Charles Michel: „ C.E. poate anticipa şi numi un succesor”

Într-un interviu acordat cotidianului belgian De Standaard, Charles Michel a confirmat informația potrivit căreia vrea să ajungă la Parlamentul European. Astfel, dacă va fi ales, el va demisiona de la conducerea Consiliului European.

Am decis să candidez la alegerile europene din 2024. Dacă voi fi ales, îmi voi ocupa locul. Consiliul European poate anticipa şi numi un succesor până la sfârşitul lui iunie, începutul lui iulie”, a declarat el în interviul pentru De Standaard.

Charles Michel, în vârstă de 48 de ani, este un fost prim-ministru belgian şi actualul preşedinte al Consiliului European, grupul de lideri din cele 27 de state membre UE. Ocupă această funcție de la sfârşitul anului 2019.

El va deschide lista partidului său belgian de centru-dreapta, Mouvement Reformateur, la alegerile europarlamentare, a mai transmis De Standaard.