Chef Cătălin Scărlătescu, întâlnire-surpriză în Grecia. Alături de cine s-a fotografiat: „Ești minunat!” (FOTO)

Publicat: 19 07. 2021, 18:34
Actualizat: 19 07. 2021, 19:28

Cătălin Scărlătescu, juratul de la „Chefi la cuțite”, a dezvăluit fanilor săi pe Instagram cu cine s-a întâlnit, în timpul vacanței sale în Grecia.

Cătălin Scărlătescu a încheiat Sezonul 9 din showul culinar „Chefi la cuțite” de la Antena 1 cu o victorie categorică.

Liderul echipei mov a luptat în marea finală alături de Narcisa Birjaru, tânăra care a câștigat mereu trofeu, scrie a1.ro.

Chef Scărlătescu, fotografie de senzație alături de Salt Bae

Surpriza majoră a fost divulgată pe Instagram. Urmăritorii lui Scărlătescu au descoperit cu cine s-a văzut chef în Mykonos.

Fotografia a adunat zeci de mii de reacții și peste o sută de comentarii.

Chef Scărlătescu s-a întâlnit cu nimeni altul decât celebrul bucătar SALT BAE, pe numele său real Nusret Gocke.

Juratul emisiunii „Chefi la cuțite” a fost bucuros să facă o fotografie alături de turcul-fenomen.

„Ești minunat”, a scris acesta, în limba turcă, în dreptul pozei pe care a publicat-o pe Instagram.

Nusret Gokce este un celebru bucătar turc, deținător al unui lanț de restaurante de lux. La Nusr-Et merg vedete și milionari din toată lumea, pentru a savura o friptură savuroasă și foarte scumpă.

Salt Bae a devenit o emblemă a gastronomiei și datorită modului „artistic” în care presară sare peste bucatele pe care pregătește pentru oaspeții săi.