Chinde, GRAMPET Group: Provocările cu care ne confruntăm sunt prețul energiei, lipsa de suport, de cadru legislativ predictibil și de forță de muncă

Publicat: 04 04. 2024, 17:07

This browser does not support the video element.

Green Deal prevede ca o treime din transportul rutier să se mute pe calea ferată și pe transportul naval. Acest lucru ar însemna o dublare a actualului trafic feroviar, însă Sorin Chinde, vicepreședintele GRAMPET Group, cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din România şi din Europa Centrala si de Sud-Est, spune că se confruntă, cel puțin pe moment, cu mari provocări – prețul energiei, lipsa de suport, a unui cadru legislativ predictibil și de forță de muncă.

Clienții tradiționali ai companilor de transport feroviar au fost afectați de prețurile mari la energie, iar acest lucru s-a văzut și în afacerile operatorilor.

„Și noi am resimțit din plin reducerea activității clienților, ai căror reprezentanți sunt aici, la masă, deoarece, chiar dacă în România am avut o creștere de PIB, ea s-a desfășurat sau s-a derulat pe alte zone economice. Clienții tradiționali ai căilor ferate sunt cei care au fost afectați din plin, pentru că este industrie energo-intensivă”, a declarat Sorin Chinde, vicepreședinte GRAMPET Group.

Prevederile Green Deal, acordul care prevede ca Uniunea Europeană să devină neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2050, pune o presiune și mai mare pe operatorii de transport feroviar de marfă date fiind obiectivele intermediare stabilite.

„Pe viitor aș putea să spun că transportul feroviar se confruntă cu o provocare fără răspuns. Prin Green Deal, Uniunea Europeană a stabilit, că până în 2030, 30% din transportul rutier trebuie să se mute pe calea ferată. Astăzi, raportul între transportul rutier și cel ferovier este de 5,5 la 1. Deci, la o tonă transportată pe calea ferată corespund 5,5 tone pe rutier. În cazul în care s-ar reuși mutarea a 30% pe naval și pe transport feroviar, asta ar însemna o dublare a cantităților care se transportă astăzi pe calea ferată. Acest obiectiv trebuie atins în 7 ani, conform politicilor Uniunii Europene.

Nu există la momentul acesta niciun program de sprijin pentru achiziții de material rulant, pentru că asta nu se poate întâmpla peste noapte. Nici pentru achiziții de material rulant și mai ales pentru pregătirea oamenilor care vor lucra în acest domeniu. Nu este un secret. Transportul feroviar de marfă nu este un domeniu extrem de atractiv din punct de vedere al forței de muncă, deși câștigurile salariale sunt mult peste salariul mediu. Din diverse motive, unele menționate aici, altele nemenționate. Dar în continuare rămân practic aceleași provocări pe care le întâmpină și ceilalți participanți la conferință: prețul la energie, lipsă de suport, de cadru predictibil și forță de muncă”, a precizat Sorin Chinde.

Temele conferinței „Gândul EURO Industry SUMMIT”

Conferința „Gândul EURO Industry SUMMIT” – Valorificarea potențialului României, Oportunități pentru industria românească în Uniunea Europeană a avut ca teme:
• Creșterea competitivității industriei romănești și a celei europene;
• Regândirea EU Green Deal (Pactul Verde European) și adaptarea lui la realitate;
• Construirea unui Pact Industrial care să sprijine concret industria (în spiritul Declarației de la Anvers);
• Soluții pentru asigurarea unor costuri competitive la electricitate, forță de muncă, contracararea concurenței neloiale Sprijin financiar din fonduri europene și naționale pentru soluții tehnologice de decarbonizare pentru industria oțelului,
aluminiului, cimentului și altele;
• Soluții realiste de sprijin pentru industria auto si tranziția sa catre targeturile europene;
• Construirea unei strategii de a folosi toate oportunitațile europene in domeniul digitalizării și inteligenței artificiale; Soluții pentru strategia industrială a României;
• Soluții de finanțare pentru proiectele strategice ale României

„GÂNDUL Euro Industry Summit – Valorificarea potențialului României” a fost onorată de prezența miniștrilor Radu Ștefan Oprea, ministrul Economiei, Florin Barbu, ministrul Agriculturii, Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a consilierului de stat din cadrul Cancelariei prim-ministrului, Florin Spătaru, secretarului de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Teodora Preoteasa, a europarlamentarului Cristian Bușoi, președintele Comisiei Industrie, Cercetare și Energie (ITRE).

Partenerii „EURO Industry SUMMIT” – Valorificarea potențialului României au fost: GRAMPET Group, LIBERTY Galați, PMI, ALRO, Profi, Vodafone, Agro Chirnogi, Fabrica de Zahăr Luduș, OMV Petrom, Elsid, Electrica, Transgaz, Hidroelectrica.

CITEȘTE ȘI:

Gândul Euro Industry SUMMIT | Sebastian Burduja: „Suntem în plină REVOLUȚIE a proiectelor și a investițiilor în sectorul energetic”

Gândul Euro Industry SUMMIT | Ministrul Agriculturii: „Acest Guvern va semna contracte de aproape 2,3 miliarde € pentru procesare carne”

Gândul Euro Industry Summit | Cristian Bușoi: Trebuie să ne conectăm mai mult la trendurile europene, să profităm de oportunitățile care ni se deschid